Dragostea este un giuvaer de mare preț dat în dar fiecărei ființe umane. Dacă l-ai pierdut, viața ta nu mai are nici un sens.
Dorul e focul în care ard speranțele, dorințele, durerile, iar cenușa ce rămâne reprezintă amintirile.
În iubire, chiar și tăcerea e plină de lumină, având un anume farmec.
Iubirea sinceră și profundă nu are nevoie de vorbe multe.
Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodată soarele: să lumineze noaptea!
Loviturile vieții nu sunt numai distructive, ci și constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput.
Iubirea nu conștientizează, nu ascunde și nici măcar nu ignoră defectele, ci pur și simplu le arde.
Oamenii ne dau uneori vise, dar viața le spulberă.
Iubești pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să-i dai ceea ce ai mai bun și hotărăști să i te dai pe tine însuți.
Unii oameni vin și pleacă repede din viața noastră, alții stau o vreme, punându-și amprenta pe inima noastră. După plecarea lor, nu vom mai fi niciodată aceiași.
Dragostea e speranța, și, fără speranță, lumea nu ar exista.
Să ai curaj să riști pentru adevărul din inima ta, dar să nu te minți când îl asculți.
Viața este frumoasă și e păcat să trecem prin ea fără să iubim, măcar o singură dată, cu adevărat.
Poți da fără iubire, dar nu poți iubi fără dăruire.
Iubirea este singura pasiune care se plătește cu o monedă fabricată de ea însăși… „jertfa”.
Sigur că există și dragoste la prima vedere, dar este întotdeauna bine să mai aruncăm și o a doua privire.
Dragostea este un joc ciudat:
sau amândoi câștigă sau amândoi pierd.
Iubirea este singurul lucru care poate fi împărțit la infinit fără să se micșoreze…
Femeia este cea căreia îi datorăm fericirea, tristețea, bucuria, viața.
Sa fiți iubite, stimate doamne și domnișoare!
Să aștepți mereu dragostea ca pe un fel de jertfă pe care nu ai cum s-o oferi, pentru că, de fapt, așteptai o jertfă pe care să o poți oferi ca pe o dragoste…
Putem număra stele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori, din ambele motive. Însă, de cele mai multe ori, uităm să ne numărăm și pe noi, singura stea, singura planetă, singurul soare care contează! Privim Universul cu o ciudată neîncredere, de parcă nu am putea concepe că mai există și alte lumi, și alte realități, și alte locuri în care alte forme de oameni iubesc, urăsc, ucid, trăiesc. Astfel că realitatea ne izbește necontenit cu partea ei ascunsă în umbră. Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simțim ne simte. Ceea ce nu ne lipsește ne aparține. Treptat, însă, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obișnuiți să le avem începem să le simțim lipsa. Natura noastră ne spune că omul este un sistem dinamic în care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie și spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atât timp cât va exista un echilibru în acest sistem va exista și armonie. Însă omul este o ființă haotică ce va tinde să-și asume rolul cunoașterii și va claca în fața noilor infinituri de necunoastere pe care le va întrezări. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila între nebunia descoperirii și plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va ține în cursă, până la sfârșit!
Autor : Octavian Paler
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu