Zimbabwe

Denumirea oficială: Republica Zimbabwe 

Capitala: Harare (fost Salisbury); (1 mil. loc.) 

Limba oficială: engleza

Suprafaţa: 390.000 km2

Locuitori: 11,51 mil. (30 loc./km2)

Religia: protestantism (cei mai mulţi, anglicani) 60%, catolicism 20%, animism

Moneda: dolarul Zimbabwe 

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 18 aprilie

Geografia: Z. este aşezată în S Africii centrale; fără ieşire la mare. Li­mite: Zambia (V şi N), Mozambic (E), Africa de Sud, Botswana (S). G. fizică: Un teritoriu de podişuri (1300 m) desfăşurate între fluviul Zambezi (N) şi Limpopo (S). Pe valea Zam­bezi alt. scade până la 300 m. În centru, podişul High Veld traversează ţara de la N Ia E; acesta coboară pe ambele la­turi, de la 1300 la 600 m (Middle Veld), iar partea cea mai joasă, sub 600 m (Low Veld), se constituie din două fâşii înguste, una pe valea fluviului Zambezi şi alta, încă şi mai îngustă, pe valea fluviilor Limpopo şi Sabi. De-a lungul graniţei de est, platoul se împarte în două: partea de N, dominată de cel mai înalt munte, Inyangani (2589 m) şi partea de S, din faţa Marelui Rift, dominată de muntele Melsetter; drumurile dintre acestea duc de la Umtali la Beira, port la Oc. Indian, în statul Mozambic. Principalele cursuri de apă: la N, Zambezi (2700 km, din care 700 km formează graniţa cu Zambia) şi afluenţii săi, Hunyani (200 km), Sengwe (180 km), Shangani (260 km); în S, cursul su­perior al râului Sabi (400 km) şi afluenţii săi, şi o parte din cursul fluviului Limpopo (210 km) şi afluenţii săi (Nu­anetsi, 300 km). Clima: este tropicală, cu două anotimpuri: cald, în oc­tombrie şi noiembrie, temperatura medie anuală între 18°-­29,5°C, răcoroasă, între iunie şi iulie (11°-19°C). Ploi între octombrie şi aprilie, cu excepţia estului şi sud-estului. Pre­cipitaţiile: 710 mm/an, sub 380 mm/an pe valea fluviului Limpopo, 1020 mm/an de-a lungul Mozambicului. Floră şi faună: păduri tropicale 50% din terit., savană cu pâlcuri de păduri. Faună foarte bogată: antilope, zebre, elefanţi, rinoceri negri. Rezervaţii şi parcuri naţionale: Mana Pools (N), Matusadona (NV), Chutes Mosi-Oa­Tunya şi Hwange (V), Inyanga (E), Parcul naţional al Munţilor Matopos (S). Populaţia: negri de diferite grupe etnice (amandebele, amtashangana, basuto, mashona), europeni; asiatici. Con­centrarea max. în zona centrală, între Bula Wayo şi Harare. ­ Resurse şi economie: După Republica Africa de Sud, Z. are cea mai dezvoltată industrie prelucrătoare de pe con­tinent. Agric. asigură consumul, se cultivă: porumb, bum­bac, cafea, grâu, manioc, trestie de zahăr, tutun, fructe. Lemn preţios (mahon, tek). Animale: bovine, ovine, caprine. Resurse min.: aur, cărbune, fier, crom, argint, nichel, antimoniu, cositor, smaralde. Potenţial hidroener­getic. Exportă: aur, minereu de fier, diverse metale, maşini, produse siderurgice, tutun; zahăr, piei, carne, pro­duse din came. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, vehicule; aeropor­turi la Harare şi Bulawayo. ­ Oraşe: Bulawayo, Gwelo, Mutare (Umtali), Kwe Kwe. Istoria: La începutul erei creştine teritoriul Z. era locuit probabil de bantu. În sec. XIII-XVI face parte din regatul Monomotapa; locuitorii sunt bantu şi boşimani, având, după cum dovedesc vestigiile, o organizare statală foarte dezvoltată. În 1850 Li­vingstone descoperă Z. (vezi Zambia). Între 1891-1923, Com­pania Britanică a Africii de Sud, fondată de Cecil Rhodes, administrează teritoriul sub denumirea de Rhodesia. În 1965, după destrămarea Federaţiei Rhodesia-Nyassaland, guvernul minorităţii albe proclamă unilateral independenţa Rhodesiei de Sud şi instituie regimul de apartheid. Se introduce starea de necesitate. ONU şi Marea Britanie nu recunosc acest regim şi îi impun sancţiuni economice. În 1967 începe lupta armată împotriva guvernului Jan Smith; zeci de mii de vic­time. În 1979 se semnează acordul de încetare a focului, se or­ganizează alegeri legislative. La 18 aprilie 1980 este procla­mată independenţa republicii Z. în cadrul Commonwelth-ului. În 1990, preşedintele Robert Mugabe abrogă starea de necesi­tate. Statul este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1980. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte (ales prin vot direct) şi Camera Adunării; cea executivă de un cabinet numit şi condus de preşedinte. Multipar­titism.

Zambia

Denumirea oficială: Republica Zambia Capitala: Lusaka (850.000 loc.)

Limba oficială: engleza 

Suprafaţa: 746.000 km2

Locuitori: 9,7 mil. (13 loc./km2) 

Religia: animism (predominant), creştinism, islamism (foarte redus)

Moneda: kwacha 

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 24 octombrie

Geografia: Z. este aşezată în Africa central-sudică. Limite: Zair (N), Tanzania (NE), Malawi (E), Mozambic (SE), Zimbabwe (S), Namibia (SV), Angola (V). Nu are ieşire la mare. G. fizică: Terit. este format din platouri de 900-1500 m, cu înălţimi mai mari la frontiera de NV şi E (munţii Muchin­ga). La V de râul Kafue este o câmpie cu ierburi, inunda­bilă în perioada ploilor. Fluviul Zambezi (2700 km, din care 1400 în Zambia) scaldă cea mai măre parte a terit. sudic, la graniţa cu Zimbabwe. Pe Zambezi ia naştere cas­cada Victoria (120 m), există lacul artificial Kariba. Are nenumăraţi afluenţi: Luangwa (643 km, în E), Kofue (în centru) ş i Kabompo. În NE, râul Chambeshi care se varsă în Lacul Bangweulu (1170 m deasupra nivelului mării), drenează Lacul Mweru care, împreună cu râul Luapula crează o reţea la S de Lacul Tanganyca. Pe valea Zambezi, în jurul lacurilor Bangweulu şi Kefu sunt zone mlăş­tinoase. Clima: este tropicală, cu trei anotimpuri distincte: caldă şi uscată, din septembrie până în noiembrie; caldă şi umedă, din noiembrie până în aprilie (ambele cu temperaturi între 27°C şi 32°C; răcoroasă şi uscată în N (15,5°-27°C); precipitaţii 1270 mm/an. La S de Lusaka, precipitaţii de 500-760 mm/an. Pe înălţimi, climă temperată. Floră şi faună: Podişul Z. este acoperit aproape în întregime de savană şi păduri; acestea sunt foarte dense de-a lungul fluviilor (esenţe preţioase: mahon, tek). La V de lacul Kafue este o câmpie inundabilă, cu multă vege­taţie, unde trăiesc: antilope, bivoli sălbatici. Tot aici există un mare parc naţional. Alte parcuri naţionale: Luangwa, la E de Munţii Michinga, Sioma Ngwesi în SV. Populaţia: negri bantu (babemba, barotse, angoni), eu­ropeni, asiatici, mulatri. Peste 50% din pop. activă lucrea­ză în agric., mai ales ca crescători de animale (pământul arabil 5%, iar păşunile, fâneţele 50% din terit.). Concen­trarea pop. în zona central-nordjcă (între Lusaka şi Lu­bumbashi (fost Elisabethville) şi în jurul oraşului Maram­ba (fost, până în 1935, Livingstone), centru minier. Rata natalităţii: 41,9‰; mortalitatea: 16,2‰; pop. urbană: 43%. Resurse şi economie: O economie dezvoltată prin valori­ficarea hidroenergiei. Res. min. importante: cupru („cop­perbelt”, „centura de cupru”, producţie şi prelucrare în NE, în jurul oraşului Kitwe; la Mufulira, Luanshya). Este principala sursă a vieţii economice a Z. Se cultivă: sorg, mei, porumb, manioc, arahide de pământ, cafea, trestie de zahăr, tutun. Animale: bovine, ovine, caprine; piei, pro­duse zootehnice. Alte res. min.: plumb, zinc, mangan, argint, cobalt, seleniu. Ind. prelucrării metalelor, de ţigarete, alimentară. Export: cupru (peste 90% din export), hidroenergie, lemn roşu de tek. Transporturi şi comunicaţii: cale ferată transzambiană, căi ferate spre Angola, Mozambic, Africa de Sud. Autove­hicule: Aeroporturi la: Lusaka, Maramba, Lubumbashi. Oraşe: Kitwe, Ndola, Mufulira, Chingola, toate în N, Kafue în S. Istoria: În primul mileniu î. Hr. au venit pe terit. Z. popoare migratoare din estul Africii. În sec. al XVII-lea vin triburile bantu, urmate de arabi, din N, şi de zuluşi din S. La sfârşitul sec. al XVIII-lea încep expediţiile portughezilor. În 1855, David Li­vingstone descoperă cascada Victoria. La iniţiativa lui Rhodes (1889), teritoriul Z. intră sub controlul, apoi în posesiunea Companiei Britanice a Africii de Sud (1891). În 1895 devine colonie a Marii Britanii sub numele de Rhodesia; în 2911 această zonă este împărţită în două: Rhodesia de Nord (actu­ala Zambie) şi Rhodesia de Sud (azi Zimbabwe); acestea două, împreună cu Nyassaland (azi Malawi) intră, în 1953, în Fe­deraţia Africii Centrale (Federaţia Rhodesia-Nyassaland). Mişcări naţionaliste duc la dizolvarea federaţiei în 1963. În 1964 Rhodesia de Nord îşi obţine independenţa sub numele de Zambia, în cadrul Commonwelth-ului. În 1972 şeful statului este Kaunda care instaurează un regim bazat pe partid unic. Experimentele socialiste în agricultură eşuează. După 1990 se revine la pluripartitism; opoziţia câştigă alegerile legislative şi prezidenţiale. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1991. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte, de Adunarea Naţională şi de Camera Superioară; cea exe­cutivă de un cabinet numit şi condus de preşedinte.

Zair

Denumirea oficială: Republica Zair (fostă Republica Democratică Congo)

Capitala: Kinshasa (3,8 mil.) 

Limba oficială: franceza 

Suprafaţa: 2.345.000 km2 

Locuitori: 45,2 mil. (19 loc./km2)

Religia: catolicism 47%, protestantism 28%, islamism, animism, iudaism 

Moneda: noul zair

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 30 iunie

Geografia: Z. este aşezat în centrul Africii, de o parte şi de cealaltă a Ecuatorului. Limite: Republica Centrafricană, Sudan (N), Uganda, Rwanda, Burundi, Tanzania (E), Zambia, Ango­la (S), Oc. Atlantic, Congo (V). G. fizică: Bazinul fluviului Congo (Zair), înalt de 340-450 m, străbate terit. Z., format din pod. nu prea înalte. În SE, lanţul m-ţilor Mitumba (2000 m alt.); în E, m-ţii vulcanici Ruwenzori (5109 m alt.), parţial activi. Fluviul Zair (4370 km) are un bazin care atinge 3.700.000 km2. Afluentul principal este Ubagui (N). Zairul izvorăşte din platoul Ka­tanga. Afluenţii numeroşi cât şi precipitaţiile bogate ecu­atoriale fac să aibă la vărsare un debit de 80.000 m3/s. Cataractele fac apele vijelioase şi greu navigabile, cu ex­cepţia unor zone determinate. Printre marile lacuri ale Z.: Albert (Mobutu Sese Seku), Eduard, Kivu, Tanganyca, pe marea fractură estică, Marele Rift sau Valley. Clima: este ecuatorială şi subecuatorială, cu o temp. medie anuală de 26°C. Bazinul fluviului Zair, acoperit cu păduri tropicale dense şi mlaştini, are o climă fierbinte şi umedă (ecuatorială). Precipitaţiile sunt de 1940 mm/an în N, 500 mm/an pe coastă, 1010 mm/an în S. Floră şi faună: Păduri tropicale umede pe 42% din terit.; cca. 20% savană. Z. are numeroase parcuri naţionale, Solonqa (central-vestic) fiind printre cele mai mari din lume, Garamba (în N, la graniţa cu Sudanul), Virunga (la E, la graniţa cu Uganda), Maico (E), Lupemba (S). Populaţia: băştinaşă este formată din diferite grupuri et­nice: negri (bantus, bakongos, lundas, balubas, sudanezi), pigmei (puţin numeroşi, în pădurea ecuatorială Ituri), populaţii hamitice, europeni. Se vorbesc aproximativ 400 de dialecte. 60% din pop. activă este cuprinsă în agric. Con­centrarea max. în V, zona Kinshasa şi în centrul terit. Rata natalităţii: 45‰; mortalitatea: 13,9‰; pop. urbană: 29%. Resurse şi economie: Z. este una dintre ţările cel mai puţin dezvoltate econ. din lume, cu toate că are res. excep­ţionale: diamante (cca. 20 mil. carate pe an, primul loc pe glob), cobalt (primul loc pe glob), lemn (bogat fond fores­tier), aur, mangan, petrol (pe coastă). Un potenţial hidro­energetic excepţional, puţin valorificat. Infrastructura drumurilor este nedezvoltată. Agric., pentru consum: sorg, mei, manioc, porumb, orez, batate, nuci de cocos, arahide de pământ, banane, ceai, cafea, cacao, trestie de zahăr. Importă produse agricole. Ind. slab dezvoltată; ex­portul se face prin porturi străine, tranzitând ţări vecine. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, autovehicule; cursuri de apă (Zair şi afluenţii săi, 13.600 km navigabili); aeroport la Kinshasa. Oraşe: Kisangani (Leopoldville) în N, Kananga şi Mbuji­Mayi în SV, Kolwezi în S. Istoria: Pe teritoriul Z. locuiau bantu (majoritari). În evul mediu se dezvoltă statele: regatul Congo (S), regatul Ba-Luba (SE), re­gatul Busongo (în centru); în N, statele: Aşanti şi Mangbetu. În 1482, navigatorul portughez Diego Cao descoperă estuarul fluviului Zair (Congo). Până la jumătatea sec. al XIX-lea in­teriorul ţării rămâne necunoscut europenilor. Atraşi de fru­museţea şi originalitatea naturii, vin aici între 1379-1884, ex­ploratori celebri: David Livingstone, John Speke, Henry Morton Stanley (din partea regelui Leopold II al Belgiei). Urmează stăpânirea colonială belgiană. În 1884-1885 Z. este proclamat „Statul liber Congo”, proprietate personală a rege­lui Belgiei. În 1908 devine colonie belgiană. La 30 iunie 1960, Z. îşi proclamă independenţa numindu-se Republica Congo (Leopoldville). În 1965 puterea este luată de col. Joscph Desire Mobutu. În 1967 Z. devine Republica Democratică Congo, în 1971 ia numele de Zair. Mobutu Sese Seko (numele său tribal, luat în 1972) instituie un regim autoritar, e şef al partidului unic şi al statului. Conflicte social-politice grave. În 1990, tul­burări sângeroase; Mobutu renunţă la p. unic. În 1997 Mobu­tu este răsturnat de la putere şi în acelaşi an moare. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1978. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Consiliul Legislativ Naţional; cea executivă de preşedinte şi de Consiliul Naţional Executiv (guvernul) numit de preşedinte. O multitudine de partide şi de grupări politice.

Yemen

Denumirea oficială: Republica Arabă Yemen 

Capitala: Saria/Sanaa (500.000 loc.)

Limba oficială: araba Suprafaţa: 485.000 km2

Locuitori: 15,06 mil. (31 loc./ km2) 

Religia: islamism (sunit şi şiit) 90% 

Moneda: riyal-ul yemenit

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 22 mai

Geografie: Y. este aşezat în Asia de Sud-Vest, în Pen. Arabia. Limite: Arabia Saudită (N), Oman (E), G. Ade (S), Strâmtoarea Bab el Mandeb (SV), Marea Roşie (V). G. fizică: Y. se împarte în trei regiuni: terenuri joase, fierbinţi, în Tihama, la hotarul cu Marea Roşie, care se întinde pe 50 km; terenuri înalte, cu munţi ce au vârfuri ce trec de 3.500 m; terenuri de înălţime mijlocie, centrul-estic (Platoul Hadramaut) care coboară treptat spre deşert, spre N (deşertul Rub'al Khali, care se întinde în Arabia Saudită). În. V, paralel cu ţărmul M. Roş ii, Munţii Yemenului (3.760 m alt. max.). Câmpia îngustă Tihama, pe coasta de vest, este umedă şi fierbinte. Yemen ocupă şi câteva insule din S Mării Roşii (Perim, Kamaran) şi Soco­tra din G. Aden. Cursurile de apă sunt temporare (ue­durile); cele permanente sunt rare (Bana). Fiind pământul cel mai fertil din Pen. Arabia, anticii numeau terit. Y. „Arabia Felix". Clima: este tropical-uscată, aridă. Veri calde, ierni reci. Beneficiază de vânturi musonice. Temp. medie anuală: pe coastă, în ianuarie 16°C, în iulie, 27°C; pe platoul central 10°C şi 16°C. Precipitaţiile: pe coastă, sub 130 mm/an; pe platou 300 mm/an. Floră şi faună: Vegetaţie săracă, xerofită, în deşert sau ab­sentă. Pe platourile înalte din V, păduri şi păşuni (peste 30% din terit.); tufişurile ocupă cca. 9% din terit. Oazele de la poalele munţilor sunt bogate în vegetaţie. Faună variată: hiene, şacali, vulturi, maimuţe, scorpioni, şerpi, păsări migratoare. Populaţia: majoritară: arabi; somalezi şi alţi africani. Pop. se concentrează în reg. muntoasă din V (peste 250 loc./km2); în câmpia Tihama, în zona Aden şi pe litoralul G. Aden. În E, pop. rară, cu excepţia uedurilor din pod. Hadramaut. Rata natalităţii: 46‰; a mortalităţii: 13,7‰. Pop. urbană: 33%. Resurse şi economie: Econ. slab dezvoltată, cu toate că are resurse de petrol, gaze naturale şi sare. Agric. concen­trează peste 50% din pop. activă. Resurse: cereale (mei, sorg, orez, grâu), bumbac, cafea, mocha, qat, curmale, tutun. Creşterea animalelor: ovine, caprine, bovine, caba­line, catâri şi cămile. Ind. rafinării petrolului, a prelucrării aluminiului, alimentară, textilă, pielărie. Exportă: petrol şi derivate, cafea mocha, gumă arabică, piei, tutun, sare, qat (frunzele unui arbust care conţin substanţe halucinogene, euforizante). Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, şosele, vehicule, transport naval. Aeroport la San'a. Oraşe: Aden (port în S) la răscrucea drumurilor dintre continente, Ta'izz şi Hodeida în V, al Mukalla în E, toate legate prin drumuri tranzitabile. Istoria: În antichitate, pe teritoriul Y. a trăit regina din Saba şi una din cele mai înfloritoare civilizaţii ale antichităţii. Romanii numeau terit. „Arabia Felix”. Existau canale de irigaţii; placă turnantă a comerţului dintre Mediterană şi India. Y. este con­siderat locul de baştină al arabilor. După sec. VI este cucerit de etiopieni. În 631 este inclus în Califatul Arab. În sec. IX se .creează primul stat al islamicilor saidiţi (Yemenul de Nord). Imamii saidiţi profesează un Islamism şiit (moderat), dinastia perpetuându-se până în 1962. Între 1517-1538 otomanii cuceresc câmpiile de coastă şi Adenul. În 1839 britanicii cuceresc Adenul şi stabilesc protectoratul lor asupra Y. de Sud. Între 1538 şi 1918 Y. se află cu intermitenţe sub stăpânire otomană. În 1920 este recunoscută independenţa re­gatului condus de imamii saidiţi. În 1963, Adenul şi cea mai mare parte a sultanatelor de sub protectoratul britanic formează federaţia Arabiei de Sud. În 1967, aceasta accede la independenţă. Yemenul de Nord: în 1962, este proclamat republică în urmta unei lovituri de stat. Din 1962-1970, război civil între re­galişti (susţinuţi de Arabia Saudită) şi republicani (susţinuţi de Egipt); mor peste 156.000 de oameni. Egiptenii se retrag în 1967. Din 1972, înfruntări între cele două state Yemen. În 1974 ia puterea un militar şi stabileşte autoritatea guvernului central asupra Yemenului; de Nord. In 1977 preşedintele este asasinat. În 1979 este relansat procesul de unificare; el se rea­lizează în 1990.

Yemenul de Sud: după 1969 se instaurează Republica Demo­cratică Populară a Yemenului. Se promulgă o Constituţie de sorginte marxist-leninistă. Izbucnesc conflicte interne. În 1978 preşedintele este asasinat. Din 1980 preşedintele par­tidului este şi al statului. Din nou izbucnesc conflicte interne soldate cu mii de victime. Alianţa cu URSS este din ce în ce mai strânsă. În cele din urmă conflictele armate între cele două state yemenite se sting prin proclamarea unificare sem­nate în 1988 şi 1989 de cele două părţi. Tensiunile între N şi S însă vor creşte din nou, ameninţând unitatea ţării. Statul: este republică prezidenţială, -potrivit Constituţiei din 1991. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi Camera Reprezentanţilor; cea executivă de Consiliul Prezidenţial şi Consiliul de Miniştri numit de preşedinte. Regim în curs de democratizare. Multipartitism.

Vietnam

Denumirea oficială: Republica Socialistă Vietnam 

Capitala: Hanoi (3 mil. loc.)

Limba oficială: vietnameza ­

Suprafaţa: 335.000 km2 ­

Locuitori: 76,16 mil. (227 loc./ km2)

Religia: budism mahayana, confucianism, catolicism, ani­mism

Moneda: dong-ul

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 2 septembrie

Geografie: V. este aşezat în Asia de Sud-Est, în partea de est a Pen. Indochina. Limite: China (N), M. Chinei de Sud (E), Cam­bodgia, Laos (V). G. fizică: Zona nordică şi cea central-vestică este predo­minant muntoasă; în S şi pe litoral câmpii. În N, un podiş înalt, din care se distinge lanţul muntos Truong Son (1.500-2.500 m alt.), cu masivul Fan Si Pan (3.411 m alt.). În partea central-sudică, platouri şi munţii Annam. Ape: fl. Roşu (Hong Ha) la N, şi fl. Mekong (4.220 km) la S, unde se varsă printr-o deltă; de-a lungul lor, văi adânci,; cu câmpii aluvionare. Debitul lor creşte spectaculos în lu­nile ploioase. În Marea Chinei de Sud, Vietnam deţine o serie de insule. Clima: este musonică; la schimbarea musonilor se produc taifunuri care produc dezastre în zona litorală. Temp. medie anuală: 17°C în ianuarie şi 27°C în iunie (la Hanoi). În N, există 4 feluri de climă: primăvara, caldă, temp. os­cilează între 15°C şi 22°C; vara, o temp. medie anuală de 30°C; ploi şi inundaţii; toamna răcoroasă, temp. între 10°C şi 15°C; iarna, uscată şi cu vânturi reci, din regiunile nordice ale continentului. Precipitaţiile: 1.780-2.540 mm/an. Floră şi faună: Pădurile ocupă 44% din terit. V.; sunt păduri tropicale, cu lemn de esenţă preţioasă (teck, santal, abanos, mahon); savane. Faună foarte variată: tigri, leo­parzi, maimuţe, crocodili, diverse specii de păsări (păuni, fazani). Populaţia: este formată din vietnamezi 87%; minorităţi: tay, muong, thai, nung., kmeri, meo, mong, hoa. Concen­trarea pop. în câmpii şi în deltele fl. Mekong şi Hong Ha. 1 mil. de vietnamezi trăiesc în străinătate. Densitatea populaţiei de cca. 1000 loc./km2. Rata natalităţii: 27,9‰; a mortalităţii: 7‰. Pop. urbană: 21%. Resurse şi economie: Peste 60% din pop. activă lucrează în agric. Se cultivă: orez, porumb, batate, manioc, ceai, cafea, arbori de cauciuc, bananieri, trestie de zahăr, citri­ce, arahide, susan, ricin, nuci de cocos, bumbac, tutun, bambus; creşterea animalelor: porcine, bovine, bivoli; sericicultura; pescuitul. Ind.: construcţii navale (Hai­phong), siderurgie (Haiphong şi Thai Nguyen), produse chimice, ceramică (Hanoi), ateliere de cale ferată, hârtie, ţigări, zahăr; ind. alimentară, textilă. Resurse minerale: cărbune, fier, zinc, cositor, mangan, fosfaţi. Export: cau­ciuc, orez, ceai, lemn, minereuri; textile, lacuri (vopsele), mătase, piei, peşte sărat, artizanat. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, transport naval. Aeroport la Hanoi şi la Ho Si Min/Ho-Chi Minh. Oraşe: Ho Chi Minh, Haiphong (port), Da Nang (port), Hue. Universităţi la Saigon, Hue. Istoria: În neolitic, amestecul triburilor muong, viet. şi chineze; naşterea pop. vietnamez în bazinul fl. Roşu. În 208 î. Hr., re­gatul Nam Viet ia naştere; în III î. Hr. este anexat la Imp. Chinez. În sec. XI se extind spre S. În 1257 şi 1287, mongolii sunt respinşi; China îşi restabileşte dominaţia. Sec. XV. lupta seniorilor feudali din S şi N. Se răspândeşte catolicismul, graţie călugărilor iezuiţi francezi. În sec. XIX dinastia Nguyen (1802-1945) unifică ţara şi statul devine regatul Viet Nam. Între 1859-1888 Franţa cucereşte Cochinchina, îşi im­pune protectoratul şi asupra Annam-ului (S) şi Tonkin-ului (NE). În 1885 China recunoaşte aceste cuceriri. În 1887 V. intră în Uniunea Indochinei Franceze. În 1930, Ho Şi Min creează Partidul Comunist din Indochina, care va lua con­ducerea armată împotriva trupelor japoneze ocupante în 1941-1945. La 2 septembrie 1945 se proclamă la Hanoi inde­pendenţa V.; Republica Democrată Vietnam. Franţa încearcă să îşi restabilească dominaţia colonială: izbucneşte războiul în Indochina (1945, acţiuni militare şi de gherilă), care re­purtează victorii. În 1949, autorităţile franceze creează în S un stat cu capitala la Saigon (înglobat în Uniunea Franceză) sub domnia fostului împărat Bao Dai. În 1954 se încheie la Gene­va acordurile cu privire la Indochina prin care se recunoaşte suveranitatea, unitatea şi integritatea Vietnamului, însă se scindează provizoriu în două părţi: Vietnamul de Sud şi de Nord, despărţite de paralela 17, cu dreptul de autodeterminare al pop. din S. Cu sprijinul SUA se instaurează în S un regim dictatorial în 1955 şi alegerile nu au mai avut loc. R.D. Viet­nam se transformă după 1945 într-un stat socialist (cu aju­torul URSS şi apoi al Chinei). Din 1957 în S ia naştere războiul de gherilă împotriva regimului: se constituie Frontul de Eliberare (196D), iar în 1961, Armata de eliberare. În 1969 se creează un guvern revoluţionar provizoriu al Vietnamului de Sud care conduce lupta armată (ajutat de statele socialiste şi de Vietnamul de Nord). În 1965-1969 se intensifică lupta trupelor nord-americane care acum iau parte direct la război peste 1/2 milioane de nord-americani, ce încep să sosească încă din 1961 ca trupe speciale. R.D. Vietnam este bombardată. În 1973 ostilităţile se încheie cu semnarea unui Acord de Armistiţiu între R.D. Vietnam şi Guvernul Revoluţionar Provizoriu al Republicii Vietnam de Sud, SUA şi adminis­traţia de la Saigon, în vederea reunificării ţării şi a exercitării dreptului la autodeterminare al pop. din Sud. În 1973 trupele americane se retrag integral. În 1975 ofensiva militară a Nor­dului comunist: cucerirea Saigonului care ia numele de Ho Şi Min. Se încheie un război care a distrus V. timp de 30 de ani (peste 2,5 mil. de morţi). V. participă armat în războiul civil din Laos (1975). În 2 septembrie 1976 se proclamă Republica Socialistă Vietnam, stat socialist independent, liber şi unitar. În 1979 trupele vietnameze invadează Cambodgia împotriva regimului sângeros al lui Pol Poth, iar în 1989 se retrag. Con­flict de frontieră cu China. În 1992 o nouă Constituţie care prevede reforme pentru crearea unei economii de piaţă. Acţiuni pe plan extern de normalizare a relaţiilor cu vecinii (cu statele din Asia de Sud-Est). Rolul conducător al Par­tidului Comunist Vietnamez continuă.  Statul: este republică parlamentară, regim socialist, potri­vit Constituţiei din 1992. Puterea legislativă este exerci­tată de Adunarea Naţională; între sesiunile ei, de Comite­tul Permanent al Adunării; puterea executivă de Consiliul de Miniştri, numit de Adunarea Naţională. Partide: Par­tidul Comunist din Vietnam , şi Frontul Patriei (f. 1930).

Venezuela

Denumirea oficială: Republica Venezuela 

Capitala: Caracas (1,29 mil. loc.)

Limba oficială: spaniola 

Suprafaţa: 912.050 km2

Locuitori: 22,31 mil. (24 loc./km2) 

Religia: catolicism 95%, protestantism 

Moneda: bolivarul

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 5 iulie 

Geografie: V. este aşezată în N Americii de Sud în bazinul Orinoco. Limite: M. Caraibilor, Oc. Atlantic (N şi NE); Guyana (E), Brazilia (E şi S), Columbia (V). G. Fizică: Partea continentală se împarte în 4 regiuni na­turale: Bazinul lacului Maracaibo; regiunea Anzilor, cu

cele două şiruri muntoase: Sierra de Perija şi Sierra Nevada de Merida (Pico Bolivar, 5.002 m alt. max.), ce închid lacul Maracaibo, o lagună cu apă dulce; regiunea Llanos, în bazinul Orinocului, delimitată la N de Anzi, la S de Podişul Guyanei. Spre E, Llanos se înalţă prin coline şi terase. Masivul Guyanei se întinde la SE de Orinoc. V. are peste 70 de insule în M. Caraibilor. Ape: Orinoco, 2.740 km, din care aproape jumătate navigabil. În V. există cea mai înaltă cascadă din lume: Angel pe râul Churun 979 m. Clima: dominantă este tropicală, cu un anotimp ploios şi unul secetos; se schimbă în funcţie de altitudine. Zona caldă, situată sub 800 m alt. temp. variază între 24°C-36°C; zona temperată, între 800-2.000 m, temp. între 16°C-23°C; peste 2.000 m, zonă rece, temp. sub 16°C. Anotimpul ploios din iunie-noiembrie. Temp. medie anuală: Caracas: 21°C, coasta şi interiorul terit.: 27°C. Precipitaţii pe coastă: 1.020 mm/an, în interior: 1.020-2.030 mm/an (în anotimpul ploios). Floră şi faună: Pădurile mai ales cele tropicale, practic impenetrabile, ocupă cca. 50% din terit. (pe Pod. Guyanei). Câmpia bazinului Orinoco este savană. Faună bogată, specifică celor două formaţii vegetale. Populaţia: este compusă din: metişi 66%, albi 22%, negri 10%, amerindieni. Concentrarea max. a pop. în N, pe ţărmul caraibian şi în zona Anzilor. Rata nata­lităţii 24,9‰; a mortalităţii 4,7‰. Rata pop. urbane: 92%. Resurse şi economie: Econ. bazată pe producţia de petrol, în bazinul Maracaibo (V. este printre primii pro­ducători din lurne), şi pe prelucrarea lui; fiind princi­palul element de export. Producţia de energie electrică pe baza hidroenergiei, alt element de export. Alte resurse: bauxită (şi implicit prod. de alumină); fier, aur, cărbune, gaze naturale, diamante, mangan, fosfaţi, nichel, sare, azbest. Agric. nu este performantă. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, căi rutiere (în zona nordică şi slab în est); flotă comercială. Aeroport la: Caracas. Oraşe: Maracaibo, Valencia, Barquisimento, Maracay/ Porto La Cruz, San Cristobal, Ciudad Bolivar, Ciudad Guyana, Barcelona. Există universităţi la Caracas (3), Maracaibo, Merida, Carabobo, Oriente. Istoria: În 1498, Columb descoperă V. (gura de vărsare a fl. Orinoco); Ojeda şi Vespucci explorează coasta (1499), primul dându-i numele de „Mica Veneţie”. Cu toate atacurile indienilor caraibi, spaniolii se aşează aici în 1520. Carol Quintul vinde colonia unei familii de negustori germani până în 1546; este inclusă în Viceregatul Peru, apoi în Noua Grenadă (1739); în 1773 în Căpitănia Generală. În 5 iulie 1811 se declară inde­pendentă. Face parte din Republica Federativă Marea Columbie (1819), iar în 1830 se separă ca stat de sine stătător. La începutul sec. XX se începe exploatarea petrolului şi V. devine mare exportatoare de petrol. În 1948: primul preşe­dinte ales conform Constituţiei, urmează o lovitură de stat mi­litară şi o dictatură (1953-1958). După înlăturarea dictaturii, V. traversează o perioadă de stabilitate şi de reforme econ. (naţionalizarea minelor de fier, a ind. petrolului). Politica ex­ternă a V. se caracterizează printr-o tot mai mare indepen­denţă faţă de marile puteri. Tentative nereuşite de lovitură de stat. Statul: este republică prezidenţială, stat federal, con­form Constituţiei din 1961. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Congresul Naţional (Senat şi Camera Deputaţilor; cea executivă de un cabi­net numit şi condus de preşedinte. Multipartitism.

Vatican

Denumirea oficială: Statul Vatican 

Capitala: Vatican

Limba oficială: latina şi italiana 

Suprafaţa : 0,44 Km2 

Locuitori: 750 (1.700 loc./km2) 

Religia: catolicism

Forma de guvernământ: stat independent condus de Su­veranul Pontif ales pe viaţă

Ziua naţională: 22 octombrie

Geografie: Statul V. (Statto della Citta del Vaticano) este aşezat în S. Europei, în inima capitalei italiene; Roma, pe malul drept al râului Tevere/Tibru, pe colina Vatican. Este constituit din: piaţa şi basilica Sf. Petru (15061629), palatul Vatican şi anexele: muzee, grădini, fiind delimitat de restul Romei prin zidul cetăţii Vatican. Se adaugă 12 clădiri în Roma şi Castel Gandolfo (drepturi extrateritoriale). Populaţia: de cca. 750 loc. este formată din cetăţeni ai sta­tului Vatican, plus „garda elveţiană" (100 persoane). Resurse şi economie: V. nu publică statistici referitoare la economia şi finanţele statului. Au activitate de turism intensă, datorită bunurilor culturale de o valoare ines­timabilă (Capela Sixtină (1473-1481); Capela decorată de Fra Angelico (1477); mari încăperi decorate de Raphael (1508-1517), galerii de pictură, sculpturi, piese arheolo­gice, o bibliotecă cu cca. 67.000 manuscrise şi o jumătate de milion de cărţi. Istoria: Vaticanul este o continuare a Statului Papal (Patrimonium Sancti Petri), pe care Pepin cel Scurt în 756 îl acordă bisericii catolice. El cuprindea regiunile Italiei centrale (Lazio, Umbria, Marche şi Romagna). Statul papal a jucat un rol important în istoria evului mediu european. În 1869-1870, în conciliul ecumenic ţinut în basilica Petru din Roma, sub Pius IX; a fost proclamată dogma infailibilităţii pontificale; definiţie ce a provocat o schismă. În 1870, tru­pele italiene ocupă Roma şi papa se retrage la Vatican. Prin Tratatul de la Lateran între Sfântul Scaun şi Musso­lini (febr. 1929); se recunoaşte suveranitatea statului Vati­can (condus de Suveranul Pontif ales pe viaţă), cu deplina suveranitate a jurisdicţiei, puterii politice, militare, finan­ciare, diplomatice etc. În 1978 este ales al 266-1ea papă, (primul papă este considerat Sf. Petru), Karol Wojtyla, arhiepiscop de Cracovia sub numele de Papa Ioan Paul al II-lea, cel mai tânăr din acest secol şi primul papă neita­lian după anul 1523. Statul: Vatican este un stat independent, conform tratatu­lui de la Lateran încheiat în 1929 cu Italia, revizuit prin Concordatul din 1984. Puterea legislativă şi cea executivă este exercitată de Pontiful Suprem (papa) (ales pe viaţă de Conclavul cardinalilor), ajutat de Colegiul Sacru al Cardi­nalilor şi de Curia Romană. Nu există partide politice. Şeful statului este Pontiful Suprem; există şi un Secretar de stat.

Vanuatu

Denumirea oficială: Republica Vanuatu (fostă Noile Hebride)

Capitala: Port Vila (19000 loc.)

Limba oficială: pidgin english; engleza; franceza 

Suprafaţa: 14.700 km2

Locuitori: 160.000 (14 loc./km2)

Religia: protestantism 70%, catolicism 20%, animism

Moneda: vatu-ul

Forma de guvernământ: republică  

Ziua naţională: 30 iulie

Geografie:  V. este aşezat în SV Oc. Pacific, în continentul Oceania.  G. fizică: V. este format din cca 40 de insule dintre care 10  mai mari: Espiritu Santo (4900 km2), Malekula (2539  km2), Erromanga (1113 km2), Efate-Vate (1094 km2), Am­brym (644 km2), Epi (637 km2) ş.a. Relieful principalelor  insule este muntos; sub 2000 m alt.; câteva insule au vul­cani activi (ins. Tanna, Ambrym, Lopevi). Clima: este tropicală cu precipitaţii bogate între 2500  mm/an - 4000 mm/an. În timpul verii australe se iscă  uragane. Floră şi faună: Păduri tropicale pe 90% din terit. Fauna:  şerpi, crocodili, păsări. Populaţia: este formată din melanezieni 90%, polinezieni,  metişi, europeni. Concentrarea max. a populaţiei în ins.  Tanna, Pentecote, Efate-Vate; mai puţin densă în ins. Es­piritu Santo, Malekula, Erromanga. Există insule ne­locuite, altele care nu sunt sigure din pricina vulcanilor  activi (Ambrym). 75% din pop. activă este ocupată în  agricultură. Rata natalităţii: 32,8‰, a mortalităţii: 6,1‰.  Pop. urbană: sub 20%. Resurse şi economie: Economia slabă, bazată pe agricul­tură şi servicii. Se cultivă: cocotieri (nuci de cocos), ba­nanieri, cacao, cafea, arahide de pământ, trestie de zahăr,  porumb ş.a. Pescuitul este dezvoltat; turismul într-o oare­care măsură. Aport de capital prin facilităţile fiscale acordate înscrierii firmelor străine. Res. minerale: manganul.  Alte resurse: lemnul. Export: nuci de cocos, cacao, cafea. Transporturi şi comunicaţii: vehicule; aeroport la Lu­ganville, Port Vila. Oraşe: Luganville (în Espiritu Sancto). Istoria: În mileniul 1 î. Hr. pe terit. arh. V. trăiau triburi de mela­nezieni, înrudite cu papuaşii. În 1606 ins. sunt descoperite de navigatorul portughez Fernandez de Queiros, apoi explorate de navigatorul francez L. A. Bougainviile (1769). În 1774 in­sulele sunt explorate de James Cook, care le dă numele de Noile Hebride. După 1824 aici vin misionari creştini. La începutul sec. XX ins. devin terit. administrat împreună de Franţa şi Marea Britanie în 1980, acest condominion anglo-­francez îşi proclamă independenţa. Statul; este republică parlamentară, conform Constituţiei din 1980. Puterea legislativă este exercitată de Parlament; cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar din Parlament. Multipartitism.

Uzbekistan

Denumirea oficială: Republica Uzbekistan 

Capitala: Taşkent (2 mil. loc.)

Limba oficială: uzbeka 

Suprafaţa: 447.000 km2

Locuitori: 23,34 mil. (52 loc. / km2) 

Religia: islamism (sunit), creştinism 

Moneda: sum-ul

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 31 august

Geografie: U. este aşezat în Asia central-vestică. Limite: Kazahstan (V, N şi E), Kirghistan, Tadjikistan (E şi SE), Afganistan (S), Turkmenistan (V). G. fizică: U. se întinde din jurul Mării Aral (N) până la Munţii Tian-Shan (cca. 4.000 m) şi Pamir (E) şi se desfăşoară în marea depresiune a Turanului ce cuprinde:­ deşertul Kâzâlkum (presărat cu mici culmi de cca. 700 m) şi platoul deşertic Ustiur (sub 300 m), ambele împărţite cu Kazahstanul; delta fl. Amudaria (care se varsă în M. Aral). Oaze alimentate de afluenţii Amudariei şi Sârdariei. În SE munţii Turkestan şi Zeravşan (alt. 2.000-5.000 m). La graniţa cu Tadjikistanul, depresiunea Fergana, udată de afluenţii Sârdariei, şi valea Zeravşan separă lanţuri muntoase. Ape: Amudaria, cu afluenţii săi: Zeravşan, Surhandaria, Sirabad; afluenţii Sârdariei. M. Aral s-a micşorat simţitor, datorită faptului că apele sunt folosite intens la irigaţii (Marele Canal Fergana de 370 km). Clima: este continental-excesivă, cu mari diferenţe de tem­peratură; în S 50°C, iar în N iarna -30°C. Precipitaţiile sunt sărace sub 150 mm/an în zonele deşertice; 400 mm/an în munţi. Floră şi faună: Vegetaţie de deşert şi semideşert: ierburi xerofite, salcâmi de nisip, saxauli. În stepe, vegetaţie ier­boasă; pajişti alpine. Vegetaţie forestieră slabă (2% din terit.). Faună variată: urşi, antilope, arhari, iepuri, dropii, şacali, reptile, fazani. Populaţia: 70% sunt uzbeci; ruşi, tătari, kazahi, tadjici, kirghizi, ucrainieni, evrei, germani. Concentrarea max. a pop. în valea Zeravşan şi în depr. Fergana. 25%o din pop. activă lucrează în industrie. Rata natalităţii: 28,3‰; a mor­talităţii: 5,6‰. Pop. urbană: 41%. Resurse şi economie: Industria diversificată: petrochi­mică, de îngrăşăminte, constr. de maşini, de medica­mente, textilă, alimentară. Agric. bazată pe irigaţii: cultura intensă a bumbacului, pomicultură, viticultură, tutun, legume, trestie de zahăr, cereale; creşterea animalelor: ovine (Karakul), cămile, bovine. Resurse minerale: hidro­carburi, gaze naturale, metale neferoase. , Transporturi şi comunicaţii: căi ferate care fac legătura dintre Transiberian şi portul Krasnovodsk; transport ma­ritim; navigaţie pe Amudaria. Oraşe: Samarkand, Namangan, Andijan, Buhara, Fer­gana, Circik, Angren. Peste 30 de institute de învăţământ superior; Academia Naţională de Ştiinţe. Istoria: Teritoriul U. coincide cu „vechiul drum al mătăsii”; face parte din Imp. Persan (sec. VI-IV î. Hr.), cucerit de Alexandru cel Mare; provincie a imp. Seleucid, a regatului Bactrianei (sec. III-II î. Hr.); cucerit de arabi din sec. VIII, face parte din lumea islamică. Sec. IX-X se desprinde din Califatul Arab. Uzbekistan face parte din Imp. Mongol al lui Ginghis Han şi Tamerlan. Oraşul Samarkand înfloresie (este capitală). După numele lui Ozbeg/Uzbek, conducătorul Hoardei de Aur (1313-1342); descendenţii triburilor mongole dintre Sârdaria şi Amudaria îşi iau acest nume. În sec. XVI, pe terit. U. ia fiinţă statul Saibanizilor; Hanatul Hiva, Emiratul Buhara; sec. XVIII Hanatul Kokand. În 1868-1876, U. este anexat de Imp. Rus. În 1918 este proclamată R.A.S.S. Turkestan în cadrul RSFSR; în 1924, cu toată rezistenţa şi ajutorul bri­tanic, statul este proclamat R.S.S. Uzbecă. În 1989 limba uzbecă devine limbă de stat; conflicte interetnice; în 1990, este adoptată declaraţia de suveranitate; în 1991 Sovietul Suprem declară independenţa U. adoptând numele de Republica Uz­bekistan; la Alma Ata semnează actul constitutiv de aderare la CSI. Între 1990-1992, conflicte interetnice la frontiera cu Kirghizia. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1991. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Sovietul Suprem; cea executivă de Consiliul de Miniştri numit de preşedinte ca rezultat al alegerilor legislative. Regim cu largi prerogative ale executivului. Multi­partitism.

Uruguay

Denumirea oficială: Republica Orientală a Uruguayului 

Capitala: Montevideo (1,35 mil. loc.)

Limba oficială: spaniola 

Suprafaţa: 177.500 km2

Locuitori: 3.204.000 (18 loc./km2) 

Religia: catolicism 90%, protestantism, mozaism 

Moneda: peso uruguayan

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 25 august

Geografie:  U. se află în SE Americii de Sud, la nordul estuarului  Rio de Plata. Limite: Brazilia (N,) Oc. Atlantic (E), Ar­gentina (V). G. fizică: Predomină câmpia înaltă (prelungire a pam­pasului argentinian) cu coline uşoare (200-500 m alt.).  Ape: fl. Uruguay (1.510 km), la V, pe graniţa cu Ar­gentina; cu afl. său Rio Negro (500 km). Clima: este subtropicală, cu influenţe oceanice. Temp. medie anuală: ianuarie: 22°C şi iulie 10°C în Monte­video. Precipitaţii: 970 mm/an la Rio de Plata; 1.270  mm/an în N; 1.400 mm/an la Montevideo. Floră şi faună: Vegetaţie dominant ierboasă (77%  păşuni); 2% păduri. Populaţia: este formată din europeni 95% (de origine  spaniolă şi italiană), metişi, mulatri. Concentrarea max.  în zona Montevideo. Cca. 700.000 uruguayeni trăiesc în  afara graniţelor U. Rata natalităţii: 16,5‰; a morta­lităţii: 10,4‰. Rata pop. urbane: 90%. Resurse şi economie: econ. bazată pe agric., în special  creşterea animalelor: ovine, bovine, porcine, cabaline.  Ind. axată pe congelarea cărnii sau prelucrarea ei; ind.  lânii; tăbăcirea pieilor. Alte resurse: peşte, guano,  tutun, bumbac, produse lactate. Exportă: carne şi  derivatele ei, lână, textile, piei; uleiuri vegetale, pro­duse alimentare. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, căi rutiere; au­tovehicule. Flotă comercială. Două poduri rutiere (de 5,4 km şi 2,4 km) peste fl. Uruguay, care leagă U. de  Argentina, pentru a favoriza schimbul cu Argentina în  cadrul MERCOSUR.

Oraşe: Salto, Paysandu, Las Piedras, Rivera. Există uni­versitate la Montevideo (1949). Istoria: Când spaniolii au explorat U. (1516), era locuit de triburi ale indienilor charrua, seminomade. După un secol vor fi colo­nizaţi. Iezuiţii şi franciscanii vin să-i „pacifice” pe indienii care, de fapt, fuseseră supuşi masacrului. În 1776, U. este in­clus în „Bando Oriental”, apoi în Viceregatul Rio de Plata.  Încep mişcările antispaniole, lupta pentru independenţă; li­derul: Jose Artigas. Dominaţia spaniolă ia sfârşit în 1814.  Portughezii invadează U. în 1817. La 25 august, 182.5 îşi  proclamă independenţa. În sec. XIX iese la iveală conflictul  dintre partidul liberal (colorados) şi cel conservator (blancos);  U. devine cel mai democratic stat din America Latină, cu un  nivel de viaţă superior celorlalte state ale continentului  („Elveţia Americii”). 1839-1851: marele război împotriva Ar­gentinei. În 1919: o constituţie liberală. 1933-1942 U. este  atins de criza mondială; un regim dictatorial. În 1966 o re­formă constituţională în care se accentuează rolul preşedin­telui. Mişcarea teroristă urbană Tupamaros destabilizează  viaţa U.; este reprimată de armată. 1976-1984: militarii con­duc ţara, după care se restabileşte puterea civilă. Statul: este republică prezidenţială, conform Consti­tuţiei din 1966. Puterea legislativă este exercitată de  preşedinte şi de Parlament (Senat şi Camera Federală a  Deputaţilor); cea executivă de un cabinet numit şi con­dus de preşedinte. Multipartitism.

Uniunea Myanmar (fosta Birmanie)

Denumirea oficială: Uniunea Myanmar 

Capitala: Rangoon (2,5 mil. loc.)

Limba oficială: birmana; uzuală: engleza 

Suprafaţa: 678.000 km2 

Locuitori: 47,51 mil. (70 loc./ km2)

Religia: budism hinayana, animism, islamism, hinduism şi creştinism

Moneda: kyat-ul 

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 4 ianuarie

Geografie: U.M.L. este aşezată în Asia de Sud-Est, în Pen. Indochina. Limite: China (N şi E), Laos, Thailanda (E), M. Andaman (S), G. Bengal, Bangladesh, India (V). G. fizică: În N sunt Munţii Tibet, cu vf. Hkakabo Razi (5.881 m) care merg spre S (Munţii Shin, lanţul Arakan), până la M. Andaman. Coasta de Vest, mlăştinoasă. Podişul Shan ocupă tot E, făcând parte din platoul întins Yunnan (chinez) cu alt. de 910 m. Podişul este împărţit în două, de la N la S, printr-o depresiune adâncă a râului Salween (2.800 km, din care 2/3 străbat Myanmarul). Spre S, podişul intră în M-ţii Tenasserim, de unde îşi pierde treptat caracteristicile de podiş. În pod. Shan este lacul Inle. Depresiunea Centrală este formată din terenuri joase cu unele coline care se îndreaptă de la N la S, cum este Pegu Yoma. Aici se află vulcanul stins Mţ-ii. Pope (1.514 m). Apele: Irrawaddy (2.172 km, din care 1500 sunt navigabili până la Bhamo) şi afluentul său Chindwin (900 km); Sit­tang (563 km). În N, lacul Indawgyi (259 km2). În delta râului Irrawaddy sunt pământurile cele mai fertile. Terit. ţării mai cuprinde şi insulele Ramree şi Cheauba, ca şi Arh. Mergui. Clima: tropical-musonică (cald şi umed) dominată de musonul de vară (mai-septembrie); cea mâi umedă în iulie. Temp. medie anuală este de 25°C în ianuarie şi 31°C în aprilie, la Mandalay în ianuarie 21°C şi în aprilie 32°C. Precipitaţii: la Rangon 2.450 mm/an; la Mandalay 890 mm/an. Floră şi faună: 57% din teritoriu este acoperit de păduri de esenţe preţioase (teck); arborele de cauciuc (hevea); bam­bus. Fauna: tigri, leoparzi, maimuţe, multe specii de păsări, peşti. Populaţia: birmani (67%); shan, karen, kachin, chin, indi­eni, chinezi, kayah. Concentrarea pop. în Marea Depre­siune, mai ales pe văile fl. Irrawaddy şi a afluenţilor săi şi pe coasta Golfului Martabau (de la M. Andaman). Rata natalităţii: 30,3‰; a mortalităţii: 9,8‰. Pop. urbană: 26%. Resurse şi economie: M. are o economie de. tip socialist (planificată centralizat), bazată pe agric. majoritar coope­ratistă, necompetitivă. M. este o ţară săracă deşi are bogă­ţii minerale: petrol (în Depresiunea Centrală, la Indaw, Yenangyat, Singu, Minbu); cositor, tungsten. Culturi de bananieri, trestie de zahăr, susan, porumb, arahide; pre­domină orezul (1/2 din supr. cultivată). Exportă: orez, lemn de teck, hevea, bumbac, minereuri metalice (zinc, plumb, cositor, wolfram), ulei vegetal. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, şosele şi vehicule; flotă comercială. Aeroport la Ţangun. Oraşe: Mandalay, Bassein, Henzada, Pegu, Myingyan. În 1920 se fundează Universitatea din Rangoon. Istoria: Birmanezii vin în sec. IX din Yunnan şi întemeiază în sec. XI un regat cu cap. la Pagan; sub acesta se va unifica întreg terit. birman, în vremea regelui Anawratha (1044-1077), când se impune budismul ca religie de stat. În sec. XIII năvălesc mon­golii (Kubilai) şi distrug regatul; câteva secole există regate mici separate (Pegu, Ava, Arakan etc.). În sec. XVII-XVIII europenii instalează primele factorii (ale portughezilor, olan­dezilor, francezilor şi englezilor). Englezii poartă 3 războaie (1824-1885) cu birmanezii şi cuceresc ţara integrând-o Indi­ilor Britanice. În 1937 este declarată colonie a coroanei. La 4.I.1948 devine independentă- şi ia numele de Uniunea Bir­mană, care refuză să facă parte din Commonwealth. Revolte, nemulţumiri între minorităţi, instabilitate economică. În 1962 lovitură de stat; se impune un regim militar dictatorial, cu un partid unic, care conduce ţara „pe calea birmaneză spre socia­lism”. În 1988 o juntă militară preia conducerea (abrogă Con­stituţia) şi adoptă o nouă denumire a ţării: „Uniunea Myan­mar”. În 1990 se fac alegeri şi câştigă opoziţia, dar, junta refuză să predea puterea. Adunarea Constituantă pregăteşte o nouă Constituţie. Se instaurează instabilitatea socială şi criza politică. În 1992 ONU condamnă regimul represiv instaurat de junta militară. Statul: Este republică prezidenţială, potrivit Legii Naţio­nale pentru Democraţie din 1990. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Consiliul pentru Instaurarea Legii şi Ordinii de Stat; cea executivă de un cabinet numit şi condus de preşedinte. Regim autoritar militar. Multi­partitism.

Ungaria

Denumirea oficială: Republica Ungară 

Capitala: Budapesta (2 mil. loc.) 

Limba oficială: maghiara

Suprafaţa: 93.000 Km2

Locuitori: 10,3 mil. unguri (110 loc./ Km2)

Religia: catolicism peste 60 %; protestantism (calvinism, luteranism); ortodoxism

Moneda: forinţul 

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 20 august

Geografie: U. este aşezată în Europa Centrală. Limite: Slovacia, Ucraina (N), România (E), Iugoslavia, Croaţia (S.), Slove­nia (SV), Austria (V). Nu are ieşire la mare. G. Fizică: U. se întinde 75% pe o câmpie joasă de 150-200 m alt.; Câmpia Panonică (Câmpia Mică în NV şi Câmpia Mare/Năgy Alfold, în SE, străbătută de Tisa, aproape de graniţa cu România. În NE se află prelungirea Carpaţilor: munţii Matra (1.014 m alt.), Bukk (959 m alt.). În N şi NV, zona muntoasă de peste Dunăre: dealuri şi munţi de mică alt. (Bakony, 711 m), Vertes, Gerecse. În S, dealuri de până la 807 m, aproape de Pecs. Lacul Balaton (600 Km2), aşezat între zona muntoasă de peste Dunăre şi cea coli­nară dinspre S este cel mai întins din Europa Centrală. Pe malul L. Balaton sunt multe staţiuni balneoclimaterice. L. Balaton este legat de Dunăre printr-un canal. Ape: fl. Dunărea (410 km pe terit. U.), Tisa (600 km pe terit. U.) are afluenţi ce vin din România. Clima: este temperat-continentală, cu ierni reci şi veri lungi, călduroase sau secetoase uneori. Precipitaţiile: sub 500 mm/an în valea Tisei; 510-760 mm/an pe câmpie; peste 760 mm/an în munte. Floră şi faună: 12% din terit. este acoperit de pădure de foioase (fag şi stejar), în munte. Cea mai mare parte a ţării este pusta (stepa). Fauna este caracteristică Europei Cen­trale. Populaţia: U. este omogenă, în cea mai mare parte un­guri (90%); germani, slovaci, croaţi, români, ţigani ş.a. Concentrarea max. a pop. în zona Budapestei, la S de L. Balaton şi în Câmpia Tisei. U. deţine recordul sinucide­rilor în Europa. Rata natalităţii: 12,2‰; mortalitatea: 14‰. Pop. urbană: 64%. Resurse şi economie: U. este ţară ind.-agrară, în perioadă de tranziţie la econ. de piaţă. Aportul de capital străin in­vestit, dezvoltarea serviciilor cu parteneri occidentali cât şi liberalizarea finanţelor sunt atuuri serioase în derularea cu succes a reformei. Importante zăcăminte de cărbuni in­feriori (în Matra şi Bukk), bauxită; petrol şi gaze naturale în SE şi în sudul Alfold-lui. În SV, în munţii Mecsek, minereu de uraniu; în munţii Matra, cupru. Pentru ind., Ungaria importă din Rusia şi Ucraina petrol şi gaze natu­rale. Energia electrică este obţinută în termocentrale. La Paks, pe Dunăre, o centrală atomoelectrică. Metalurgie feroasă (combinate pe Dunăre la Dunâujvaros şi Miskolc), metalurgie neferoasă: ind. de aluminiu; ind. constr. de maşini (autobuze, maşini agricole, aparate electrotehnice); ind. chimică, a confecţiilor şi tricotajelor, alimentară (morărit, zahăr, conserve de legume şi fructe; vinuri). Agric. bazată pe tehnologie modernă. Se cultivă: porumb, grâu, orz, orez (pe terenuri irigate), cartofi, plante tehnice (sfecla de zahăr, floarea-soarelui, tutun. Se cultivă furaje, pomi fructiferi, vilă de vie (vinurile de Tokay sunt renu­mite). Creşterea animalelor: porci, oi, cornute mari, păsări. Este dezvoltat turismul (puncte de atracţie: Bu­dapesta, L. Balaton; zona muntoasă de peste Dunăre). Transporturi şi comunicaţii. Căi ferate : Budapesta este unul din principalele noduri de cale ferată din Europa Centrală); şosele transeuropene. Aeroport la Budapesta. Oraşe: Miskolc, Debrecen, Szeged, Pecs, Gyor, Nyiregy­haza, Szekesfehervar, Kecskemet. Istoria: În jurul anului 50 î. Hr, pe terit. U. trăiau triburile de iliri şi traci. În 35 î. Hr. este cucerit de romani şi devine provincia Imp. Roman (Panonia). În sec. IV-VI este invadat de huni, os­trogoţi, lombarzi, apoi de avari (568). În 896-900, triburile ungurilor (maghiarilor) sub conducerea şefului lor, Arpad, vin din reg. centrală a Uralilor, după ce se stabiliseră pe Volga mijlocie şi fuseseră împinşi de pecenegi. Din 904-1301, dinas­tia Arpad conduce U., Slovacia (sau Ungaria De Sus) şi Ruthenia subcarpatică, anexată la începutul sec. XI. Victoria lui Otto I la Lechfeld (955) pune capăt ascensiunii ungurilor spre occident şi spre Imp. Bizantin. Ştefan cel Sfânt (997­1038) unifică triburile ungurilor, se creştinează şi primeşte din partea papei Silvestru II, căruia îi declara vasalitate, coroana regală (1001). U. intră în sfera lumii creştine occidentale. În 1095-1116, Kalman (Coloman) obţine alipirea Croaţiei şi Sloveniei la regatul ungar. În sec. XII U. medievală ajunge la apogeul dezvoltării. Între 1235-1270, Bela IV reconstru­ieşte ţara pustiită de invazia mongolă (1241-42). Între 1308­1342, Carol Robert de Anjou organizează exploatarea minelor de argint, cupru şi aur din Slovacia şi Transilvania: Sub Iancu de Hunedoara (regent al U. şi voievod al Transilvaniei) otomanii, sub conducerea lui Mahomed II, care ţinteau cen­trul Europei, sunt respinşi (Belgrad, 1456). Sub Matei Corvin (1458-1490) U. cunoaşte o mare extindere teritorială şi o înflorire a culturii. În lupta de la Mohacs (1526), Imp. Otoman cucereşte Buda (vor transforma zona în paşalâc în 1641). Ludovic Jagiello este ucis în bătălie. Regatul se de­stramă. Partea de. vest a U. trece sub Habsburgi şi Ferdinand I de Habsburg (15261564) este ales de dietă rege al U. El ri­valizează cu Jean Zapolia, care domneşte asupra centrului şi estului terit. susţinut de otomani. Transilvania devine princi­pat independent sub suzeranitate otomană. În 1683 este asedi­ul Vienei de către otomani, care sunt înfrânţi. După respin­gerea asediului, Imp. Habsburgic supune Ungaria în întregime şi Transilvania (Tratatul de la Karlowitz, 1699). În 1848 izbucneşte revoluţia de la Budapesta împotriva Imp. Habsburgic. În 1849 Kossuth Lajos proclamă U. stat in­dependent. Imp. Habsburgic, cu ajutorul Imp. Rus, înăbuşă revoluţia în sânge. Va duce o politică de germanizare şi de centralizare. În urma înfrângerii Austriei de către Prusia, în 1867, se face pactul dualist: U. devine regat în cadrul Imp. Austro-Ungar; are constituţie proprie şi o largă autonomie. Împăratul Frans Joseph este şi rege al U. În 1914 U. declară război Serbiei. Înfrângerea Puterilor Centrale (1918) duce la destrămarea Imp. Austro-Ungar. În 1918, populaţia Transil­vaniei hotărăşte prin vot unirea cu România; cehii ocupă Slo­vacia. U. se proclamă independentă; Bela Kun creează P. Co­munist (1915); se instaurează Republica Socialistă Ungară, care va fi înăbuşită după câteva luni de existenţă; amiralul Horthy este ales regent. El contestă Tratatul de la Trianon, prin care U. i se ia Slovacia, Ruthenia, Transilvania, Banatul şi Croaţia. În 1938, U. anexează o parte a Slovaciei. În 1939 aderă la pactul anticomintern. În 1940 U. ocupa N. Transil­vaniei şi semnează pactul tripartit. În 1941 intră în război contra URSS. În martie 1944 U. este ocupată de trupe ger­mane şi puterea este preluată de un guvern fascist. Între nov.1944-apr.1945 este ocupată de Armata Roşie; în 1946 este proclamată republică, iar în 1949, republică populară, având o cale socialistă de dezvoltare. În 1947, U. semnează Tratatul de pace de la Paris, care recunoaşte graniţele statului ungar din 1937. În perioada destalinizării izbucneşte la Budapesta re­volta populară anticomunistă. Nagy Imre, la conducerea noului guvern, declară libertăţi democratice, părăsirea Tratat­ului de la Varşovia şi neutralitatea U. Trupele sovietice înăbuşă în sânge revolta. Peste 200.000 de unguri pleacă din ţară în exil. Este instalat Janos Kadar care în deceniile şapte şi opt reformează sistemul, dezvoltă sectorul particular. În 1989, deschide frontierele cu Austria; partidul renunţă la orice referire la marxism şi la rolul conducător în stat. Este proclamată Republica Ungară. Revizuirea Constituţiei; se ad­mite pluripartitismul. În 1990 primele alegeri libere consacră noul sistem; U. este admisă în nov. ca membru în Consiliul Europei. În 1991, trupele sovietice părăsesc U. În 1997, U. este invitată să înceapă negocierile de intrare în NATO. Statul: este republică parlamentară, conform Constituţiei din 1972, amendată în 1989. Puterea legislativă este exer­citată de Adunarea Naţională; mandat pe 4 ani; cea exe­cutivă de Consiliul de Miniştri numit de Adunare. Multi­partitism.

Uganda

Denumirea oficială: Republica Uganda 

Capitala: Kampala (700.000 loc.) 

Limba oficială: engleza şi swahili 

Suprafaţa: 237.000 km2 

­Locuitori: 21,96 mil. (93 loc./km2)

Religia: creştinism 55%, islamism, animism 

Moneda: şiling ugandez

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 9 octombrie

Geografia: U. este aşezată în Africa centrală de est, de ambele părţi ale Ecuatorului. Limite: Sudan (N), Kenya (E), Tanzania, Rwanda (S), Zair (V). G. fizică: Terit. este format dintr-un podiş cu alt. de 900­1500 m, dominat în V de masivul Ruwenzori, la graniţa cu Zairul, cu zăpezi şi gheţari, cu vf. Margherita (5119 m); în SV, la graniţa cu Rwanda, se întind munţii Virunga (4255 m); în E, la graniţa cu Kenya, muntele Elgon (4321 m). În V, podişul este străbătut de fosa Rift Valley, depresiune în care se află-lacurile: Victoria (68.000 km2), la SE, din care izvorăşte Nilul Alb, Eduard, la SV, Albert sau Mobutu Sese Seko, la NV. Fluviul Nil (6450 km), cel mai lung din lume, izvorăşte din Lacul Victoria (sau Victoria Nil), tra­versează cataractele Ripon, la 213 m altitudine, apoi cataractele Kioga, de la care urmează 80 km navigabili, apoi alte cataracte urmate, către frontiera sudaneză, de o altă porţiune navigabilă. Alte ape: Aswa (200 km), tributar Nilului, şi Semlik (170 km). Clima: este tropicală, cu temperatura medie anuală de 21°C în iulie şi 29°C în ianuarie. Diferenţa între zi şi noapte, 20°C. Precipitaţii bogate în jurul Lacului Victoria 2280 mm/an, pe valea Marelui Rift 900 mm/an, în SE 1280 mm/an, iar în N 115 mm/an. Pe înălţimi, climă tem­perată. Floră şi faună: Un sfert din terit. este acoperit cu păduri tropicale Cea mai mare parte, cu savană. Faună bogată de savană şi pădure tropicală. Rezervaţii naturale. Populaţia: negri sudanezi, cafri, nilotici (baganda, bayankore, iteso, basoga), asiatici, europeni, arabi. Con­centrarea max. în jurul Lacului Victoria. 85% din pop. activă este ocupată în agric. Rata natalităţii: 48,4‰; mor­talitatea: 19,4‰. Pop. urbană 12%. Resurse şi economie: Econ. de consum bazată exclusiv pe agric. Se cultivă: porumb, grâu, manioc, fasole, cafea, ba­nane, bumbac, ceai. Se exportă: cafea (baza), bumbac, ceai. Alte resurse: cauciuc, lemn, wolfram, cupru, cobalt, sare, ciment, produse alimentare. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, vehicule. Oraşe: Mubende (V), Jinja (SE), Kabale (S), Mosaka şi Mbarara (la V de Lacul Victoria). Istoria: În sec. XIII-XIV, regatul Kitwara, care se destramă şi se formează regatele Toro, Bunyoro, Ankole şi Bugunda, care în sec. al XIX-lea cunoaşte o mare expansiune. Pătrund primii exploratori europeni. James Grant desco­peră izvoarele Nilului Alb. În 1894 Bugunda devine pro­tectorat britanic; în 1896 este unit cu Toro şi Bunyoro, de­venind Uganda. În 1962 U. îşi declară independenţa; în 1963 devine republică federală în cadrul Commonwelth-­ului. În 1966, lovitură de stat: preşedintele Milton Obote se refugiază în Tanzania, puterea este preluată de Idi Amin Dada, un dictator care rupe relaţiile cu Kenya şi Tanzania. În 1978 trupe ugandeze invadează Tanzania; conflict armat. În 1979 se creează în exil Frontul Naţional de Eliberare a Ugandei, care ocupă capitala Kampala. În 1980, alegeri prezidenţiale şi legislative: este reinstaurat Obote. În 1985, lovitură de stat. Regim politic instabil; anarhie, revolte ale triburilor, reprimări. Se succed două lovituri de stat. Activitatea partidelor politice este in­terzisă. În 1993-1994 ţara cunoaşte o uşoară redresare eco­nomică. Se trece la crearea noilor instituţii. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1967. Puterile legislativă şi executivă sunt exercitate de preşedinte, de Consiliul Naţional al Rezistenţei şi de un cabinet numit de preşedinte. Puterile în stat şi insti­tuţiile, în curs de înnoire. Regim militar, cu largi preroga­tive ale executivului.

Ucraina

Denumirea oficială: Ucraina 

Capitala: Kiev (2,6 mil. loc.) 

Limba oficială: ucrainiana 

Suprafaţa: 604.000 Km2

Locuitori: 52 mil. (87 loc./ Km2)

Religia: ortodoxism; greco-catolicism (uniţi), mozaism, is­lamism

Moneda: ghrivna

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională : 24 august

Geografie: U. este aşezată în E Europei. Limite: Belarus (N), Rusia (NE şi E) M. Neagră (S), Moldova, Polonia (V). G. Fizică: U. are un relief variat, dominante fiind po­dişurile şi câmpiile. Podişurile: Volâno-Podolic, în V, 470 m alt. şi Pod. Doneţului în E, 367 m alt. Cea mai mare parte a Ucrainei aparţine Marii Câmpii Europene: în N, Câmpia Niprului (sub 200 m alt.), în NV, Câmpia Polesia şi Câmpia Mării Negre (sub 100 m alt.). Munţii sunt tineri şi ocupă cea mai mică suprafaţă a Ucrainei. În V, munţii Carpaţii Păduroşi, în S, în Pen. Crimeea, Munţii Crimeii (1545 m alt.). În zona Mării Negre ori a Mării de Azov sunt numeroase limane, lagune, peninsule, capuri. Apele, fluvii ale Europei răsăritene, cele mai importante sunt ori­entate spre Marea Neagră: Nipru/Dnipr, care drenează aproape jumătate din ţară, are bareje, lacuri de acumula­re pentru irigaţii şi hidrocentrale; Nistrul, Bugul de sud, Doneţul (în E străbate Donbassul) . Din Carpaţii Ucrainei izvorăsc: Tisa, Prutul şi Siretul. Cu debite variate; când se topesc zăpezile, primăvara şi încep ploile, debitele cresc. Clima: Ucraina este în general temperat-continentală, cu veri lungi şi călduroase şi cu ierni cu ger şi viscole. În Crimeea, datorită munţilor Jaila, clima are caracter sub­tropical umed. Floră şi faună: Munţii sunt acoperiţi cu păduri de coni­fere (pin) şi foioase (amestecate); mai spre S, păduri de stejar şi fag. Silvostepa şi vegetaţia de stepă de pe po­dişuri în cea mai mare parte au fost înlocuite cu culturi agricole; în silvostepă ierburi, specii de stejar) în stepă, graminee (colilia, negara). Fauna din păduri: lupul, ursul, râsul, vulpea, mistreţul, cerbul, veveriţa, păsări cântătoa­re; în stepă: rozătoare, dropii, iepuri. Există 3 parcuri naţionale : cel mai vechi din 1874 (Askania Nova). Ex­plozia centralei atomice de la Cernobâl a produs un ade­vărat dezastru ecologic şi în ţările vecine. Populaţia: Ucraina are o populaţie numeroasă cu o ma­joritate de ucrainieni (74 %); ruşi 23%, bieloruşi, români, evrei, tătari. Cca. 3 mil. ucrainieni trăiesc în afara grani­ţelor (SUA, Canada, Brazilia). Concentrarea max. în reg. Kievului (peste 150 loc./ Km2) Rata natalităţii: 11,5 ‰; a mortalităţii: 13,6‰. Pop. urbană: 70 %. Resurse şi economie: U. are resurse min. bogate şi vari­ate: cărbune (Dombass, reg. Lvov) ; minereu de fier (Krivoi Rog); petrol şi gaze naturale (reg. subcarpatică), uraniu, mangan, săruri de potasiu. Ind. prelucrătoare: metalurgia feroasă (Krivoi Rog); constr. de maşini, chimi­că, bunuri de consum. Centre industriale: Kiev; Odessa, Dnipropetrovsk, Krivoi Rog, Lvov, Cernăuţi. Importante amenajări pentru hidroelectricitate. Agricultura: mari cantităţi de: cereale, tutun, sfeclă de zahăr, floarea-soare­lui, cartofi, legume. Pomicultură în reg. subcarpatice; viti­cultură în Crimeea. Creşterea animalelor: cornute mari, oi, capre, porci, păsări. Tradiţională: apicultura. Transporturi şi comunicaţii: Reţea de căi ferate; căi ru­tiere; transport fluvial şi maritim. Aeropoxturi la Kiev, Harkov, Odessa. Oraşe: Harkov, Ecaterinoslav/ Dnepropetrovsk, Odessa, Zaporojie, Krivoi Rog ş.a. Istoria: ­În mileniul I terit. U. era locuit de triburile de păstori ale cimerienilor, sciţilor şi sarmaţilor. În primele secole d. Hr. este culoar de trecere a pop. migratoare: goţi, huni, avari, bulgari, cazaci, unguri, pecenegi, cumani. În sec. VI-IX, slavii de răsărit populează ţinuturile dintre Nipru, Oka şi Volga Supe­rioară; în sec. IX se cristalizează vechiul stat rus cu centrul la Kiev. Sub Vladimir I cel Înţelept (980-1015) statul-kievean se dezvoltă plenar. În 988 creştinismul (de rit bizantin) devine religie de stat. În sec. XII-XIII statul kievean se destramă în câteva cnezate care vor fi mai uşor cucerite de mongoli (1237­40). Pe terit. U. se întemeiază Hanatul Hoardei de Aur, care în sec. XIV slăbeşte, iar Marele Ducat al Lituaniei anexează o mare parte din U. Polonia ocupă Halâci Volânia. Ia naştere o răscoală antipoloneză, a cazacilor de pe Nipru, condusă de hatmanul Bogdan Hmelniţki (1648). În 1654 se proclamă unirea U. cu Rusia. În 1667, prin tratatul de pace de la An­drusovo, U. răsăriteană şi Kievul sunt alipite Rusiei. În urma celor trei împărţiri ale Poloniei (1772-1792) şi U. de apus, in­clusiv Volânia sunt anexate Rusiei. Haliciul (Galiţia) intră sub dominaţia Austriei. Sec. XIX, al redeşteptării naţion­alităţilor europene; Rada de la Kiev proclamă autonomia U. în 1917; un guvern naţionalist la Kiev; Armata Roşie şi guver­nul provizoriu bolşevic instalat la Harcov pun stăpânire pe aproape întreaga U., în 1918. Prin tratatul de pace de la Brest-Litovsk, din martie 1918, U. este cedată Germaniei de către Rusia, care este în plin război civil. Între 1919-1920, ar­mata ruşilor albi, apoi Polonia intervin în U., care devine un câmp de bătălie în acest război civil, trecând când de-o parte, când de alta. În 1921 la Riga, se încheie pacea între Rusia So­vietică şi Polonia; U. apuseană este anexată de Polonia. În 1922, Republica Sovietică a Ucrainei aderă la Uniunea Sovie­tică. În 1928, începe colectivizarea agric. şi represiunea stal­inistă. Un adevărat genocid (7 mil. de victime). În 1939-1940, URSS anexează terit. poloneze locuite de ucrainieni, Bucovina de N şi Basarabia. În 1941-1944 un regim de ocupaţie nazist face ca U. să piardă 6 mil. de locuitori. În 1945 U, se măreşte cu Rutenia subcarpatică (luată Cehoslovaciei) şi devine mem­bru fondator al ONU. În 1954, Republica autonomă a Crimeei este inclusă în U. În perioada reformistă gorbacioviană, U. îşi manifestă identitatea naţională. În 1990, limba ucrainiană devine limba oficială a statului. În 1991, Sovietul Suprem proclamă în august independenţa ţării şi aderă la CSI. Con­flicte de interes, în special asupra statutului Crimeei şi con­trolului asupra flotei Mării Negre, opun U. Rusiei. În 1994, un acord asupra demantelării arsenalului nuclear staţionat în U. semnat de preşedinţii U., Rusiei şi SUA. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1991. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Sovietul Suprem; mandatul pe 5 ani; puterea execu­tivă este exercitată de Consiliul de Miniştri, numit ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.

Tuvalu

Denumirea oficială: Insulele Tuvalu 

Capitala: Vaiaku (2800 loc.)

Limba oficială: tuvaluana şi engleza 

Suprafaţa: 25 km2

Locuitori: 9000 (364 loc./km2)

Religia: creştinism (protestantism) 98% 

Moneda: dolarul tuvalu

Forma de guvernământ: monarhie 

Ziua naţională: 1 octombrie

Geografie: T. este aşezat în Pacificul Central vestic, în continentul Oceania, între paralelel 5°-11° lat. sudică şi 176°-180° long. estică. G. fizică: T. este format din 9 ins. coraligene, dintre care: Manumea, Nanumanga, Niutao, Nui, Vaitupu, Nukufe­tau, Nukulaelae, Funafuti, pe o întindere maritimă de 1,3 mil. km2; insule fără râuri şi lacuri. Înălţimea de cca 4-5 m faţă de nivelul mării. Clima: este ecuatorială; temp. medie anuală de 27°C. Pre­cipitaţii bogate între 2500 mm/an - 3000 mm/an. Floră şi faună: Vegetaţie tropicală bogată: cocotieri, plante tropicale. Faună săracă: peşti, păsări. Populaţia: este formată din polinezieni (97%), me­lanezieni. Concentrarea max. în ins. Funafuti, Nanumea, Nukufetan şi Nukulaelae. Rata natalităţii: 41‰; a morta­lităţii: 20‰. Resurse şi economie: Principala sursă de venituri este pescuitul (în special al thonului). Culturi de palmieri, plante tropicale, copra. Export: peşte, nuci de cocos. Mărcile filatelice şi lucrul muncitorilor din T. în minele de fosfaţi din Nauru sunt surse de venituri, importante. Istoria: Locuite de micronezieni, insulele Ellice încep să fie cunoscute de navigatori spanioli (A. Mendana y Neyra) în sec. XVI; în 1892 devin protectorat britanic; în 1916 sunt unite cu arh. Gilbert (Kiribati): colonie a Coroanei. În 1975, ins. Ellice se separă de ins. Gilbert în urma unui referendum (1974), luân­du-şi numele de T., în cadrul Commonwealth-ului. Statul: este monarhie constituţională, conform Consti­tuţiei din 1978. Regina Marii Britanii este şeful statului, reprezentată de un guvernator general. Puterea legislativă este exercitată de un Parlament; cea executivă de un cabi­net numit de guvernatorul general cu acordul Parlamen­tului. Nu există partide politice.

Turkmenistan

Denumirea oficială: Republica Turkmenistan 

Capitala: Aşhabad (400.000 loc.)

Limba oficială: turkmena 

Suprafaţa: 488.000 km2 

Locuitori: 4,18 mil. (9 loc. / km2)

Religia: islamism (sunit), creştinism (ortodoxism) 

Moneda: manat-ul

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 27 octombrie

Geografie: ­T. este aşezat în Asia central-vestică. Limite: Kazahstan, Uzbekistan (N şi E), Afganistan, Iran (S), M. Caspică (V). G. fizică: T. este în cea mai mare parte deşertic: Deşertul Karakum, 85% din terit., cu alt. 160 m. La V, ţărmul M. Caspice, sub nivelul mării, cu golfuri: Kara Bogaz, Kras­novodsk şi cu peninsule: Celeken, Dardja. În S sunt oaze: printre cele mai importante: Murgarb. În S, Munţii Kopet Dag (3.000 m alt. max.) la graniţa cu Iranul. În SV munţi mai puţin înalţi: Balhanul Mare (1.860 m) şi Balhanul Mic (1.777 m). În E, munţii Kughitangtan (3.190 m). Ape: Amudaria la E şi NE terit.; cursul superior al Tadjen-ului şi al Murgorb-ului, care curg spre sud, cea mai mare parte fiind în Afganistan. Din Amudaria porneşte către V un canal navigabil şi de irigaţii (1.000 km) care a fertilizat o parte din deşertul Karakum. Oazele din T. erau cunoscute în vechine ca popasuri pe „vechiul drum al mătăsii”. Clima: este continentală excesivă, foarte aridă, cu veri lungi şi călduri mari; precipitaţii scăzute. Temperatura variază între -33°C şi 49°C. Precipitaţiile: 100-200 mm/an la câmpie şi 400 mm/an în munţi. Floră şi faună: Vegetaţia xerofită sau absentă; accacia şi saxaulul (copac fără frunze). Pădurile (cca. 3% din terit.) acoperă pantele munţilor. Fauna: arharul, căprioara, jderul, porcul mistreţ; rozătoare; dropii, fazani. Rezervaţie naturală în sudul deşertului Karakum. Populaţia: este formată din turkmeni (60%), ruşi, uzbeci, kazahi, urainieni, kirghizi, tadjici. Concentrarea pop. pe valea Amudariei (cca. 100 loc./km2) şi în oazele de la poalele Munţilor Kopet Dag (cca. 300 loc. / km2). Pe litoralul M. Caspice şi în deşertul Karakum, sub 5 loc./km2. Rata natalităţii: 28,6‰; a mortalităţii: 6‰. Pop. urbană: 45%. Resurse şi economie: Principalele resurse: petrolul (zona M. Caspice) şi gazele naturale (în deşertul Karakum); energia electrică bazată pe termocentrale. Ind. chimică, petrochimică, constructoare de maşini, textilă, alimentară. Alte resurse: sare gemă, cărbune, magneziu, fosforite. Agric.: creşterea animalelor (cămile, oi Karakul, capre). Cultivă intens bumbacul, cereale, viţă de vie, pomi fruc­tiferi, legume. Transporturi şi comunicaţii: Transport maritim (M. Caspică) în legătură cu transportul pe calea ferată care leagă E de V Asiei Centrale. Aeroport la Aşhabad. Oraşe: Ciardjon (E), Tasauz (E), Marâ (S), Krasnovodsk (port). Universitate la Aşhabd; Academia Naţională de Ştiinţe. Istoria: T. este aşezat pe anticul drum al mătăsii care Leagă Extrernul Orient cu Europa (Merv, centru urban înfloritor al Asiei Cen­trale). Sec. VI-IV î. Hr. terit. era populat cu triburi nomade iranice (şaka, sogdieni, parţi) făcând parte din Imp. Persan; cuceriţi de Alexandru cel Mare; aparţin regatului seleucid, apoi celui bactrian. În sec. VI terit. era împărţit între Imp. Sasanid şi turcii occidentali. După sec. VIII, cucerit de arab, se răspândeşte islamismul; în sec. X se desprind de Califatul arab. Turkmenii (triburi nomade de turci oguzi) din sec. X se stabilesc în Asia Centrală. În sec. XIII T. este înglobat în Imp. Mongol al lui Ginghis Han (1220); în 1360 sub Tamerlan. Din sec. XV-XVII înglobat în Hanatele uzbece, iar sudul cucerit de Persia. Între 1863-1885 T. trece sub dominaţia Imp. Rus, fiind integrat în Turkestan (sudul Kazahstanului, Kirghistan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Turkmenistan). În 1918 este proclamată Rep. Sov. Socialistă Autonomă Turkestan când parte din RSFSR. La 27 octontbrie 1924 este proclamată RSS Turkmenă, republică unională din URSS. În 1990 se proclamă limba turkmenă limbă de stat. În 1991 prin referendum, T. se declară independentă şi suverană, cu denu­mirea de azi. În 1991 semnează la Alma Ata acordul de con­stituire şi aderare la CSI, dezvoltă relaţii cu Turcia şi Iranul. Statul: este republică prezidenţială potrivit Constituţiei din 1992. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Parlament (Majlis); cea executivă de Consiliul de Miniştri, condus de preşedinte, dar numit de Parlament, ca rezultat al alegerilor legislative. Regim cu largi prero­gative ale executivului. Multipartitism.

Turcia

Denumirea oficială: Republica Turcia 

Capitala: Ankara (2,8 mil. loc.) 

Limba oficială: turca

Suprafaţa: 780.000 km2

Locuitori: 63,12 mil. (81 loc./km2)

Religia: islamism 98%, creştinism; mozaism 

Moneda: lira turcească

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 29 octombrie

Geografie: T. este aşezată în Orientul Apropiat, cuprinzând Peninsu­la Asia Mică şi o mică parte din teritoriul Europei, din E Peninsulei Balcanice. Limite: BuIgaria (NV), M. Neagră (N), Georgia (NE), Armenia, Iran (E), Iraq, Siria, M. Mediterană (S), M. Egee, Grecia (V). G. fizică: T. este o ţară cu un teritoriu dominat de munţi şi de podişuri, exceptând partea europeană de 3%. În cen­trul ţării, Podişul Anatoliei (800-1.500 m), înconjurat la N de lanţul Munţilor Pontici (3.937 m alt. max.), care se întind de-a lungul litoralului Mării Negre pe cca. 1.200 km; la S, Munţii Taurus (3.756 m alt. max.) şi Antitaurus (3.917 m alt. max.). Podişul Anatoliei, care domină M. Egee, se înalţă în trepte, cedând locul în E masivului armean, Podişul Kars, unde se înalţă conul vulcanic al muntelui Ararat/Buyuk Agri (5.165 m alt. max.). La ho­tarul cu Iraq şi Siria sunt munţii Kurdistanului, cu vf. Sat Dagh (4.400 m). De-a lungul litoralului sunt câmpii înguste. În N, se varsă în M. Neagră Sakarya şi Kizilir­mak; în zona de vărsare câmpiile litorale sunt mai extinse. În T. îşi au izvoarele fl. Tigru şi fl. Eufrat (din M. Ararat). Partea europeană a T. se întinde pe o câmpie vălurită din bazinul Mariţei/Meri Nehri, drenată de râul Ergene, închisă de două lanţuri muntoase: T. are o reţea hidro­grafică slabă în Pod. Anatoliei; spre E, mai bogată. Lacuri tectonice: Van şi Tuz, Ingridir şi Beyschir. Strâmtoarea Bosfor (28,5 km lungime) uneşte M. Neagră şi M. Mar­mara; prin strâmtoarea Dardanele comunică M: Marmara şi M. Egee. Clima: este variată: temperat-continentală în cea mai mare parte .a terit., în pod. central verile sunt uscate, iernile aspre, cu vânturi din noiembrie până în mai. Verile sunt răcoroase în N. Pe litoralul estic şi sudic climă medite­raneană. Temp. medie anuală este de 6°C în ianuarie şi 23°C în iulie (la Istanbul). Pe coasta centrală a M. Negre: 7°C şi 23°C; la Ankara: -1°C şi 24°C. La Erzurum: -9°C şi 19°C. La hotarul cu Siria: 18°C şi 30°C. Precipitaţiile sunt moderate pe coastă şi descresc spre interior. În bazinul Lacului Tuz, 200 mm/an; la Istanbul, 610 mm/an; pe coasta centrală a M. Negre, 710 mm/an. Populaţia: este formată din turci 90%, kurzi 7%, arabi, greci, arineni. O mare parte a populaţiei lucrează în ţările Europei occidentale. Concentrarea maximă în Anatolia, pe litoralul vestic şi nordic. În agricultură lucrează peste 50% din populaţia activă. Rata natalităţii 24,6‰; rata mor­talităţii 6,7‰. Pop. urbană 67%. Resurse şi economie: Economia T. are o creştere aprecia­bilă în deceniul 9; îşi diversifică industria îşi dezvoltă tu­rismul. Resursele subsolului sunt variate: petrol, cărbune, minerale de fier, bauxită, crom, magneziu, mercur, sare. Ind. oţelului, a metalelor neferoase, chimică, textilă, ulei de măsline, zahăr. Agricultura se bazează pe cultura ce­realelor: grâu, orez, orz; citrice, arahide, viţă de vie (locul al doilea mondial la stafide); măsline, nuci, fistic; migdale. Transporturi şi comunicaţii: Reţeaua căilor de transport este în proces de modernizare; căi ferate şi şosele cu precădere în V Anatoliei. Orient-Expresul trece pe magis­trala feroviară ce leagă Europa de Asia. Transport mari­tim intens. Două mari poduri rutiere peste Bosfor. Aero­porturi la Ankara şi Istanbul. Oraşe: Istanbul (fosta capitală a Imp. Otoman, aşezat pe ambele maluri ale Bosforului; Izmir, port la M. Egee; Konya, Adana, Bursa, Kayseri, Samsun. Universităţi: Is­tanbul (3), Ankara (3), Izmir, Erzurum şi Trebizon. Istoria: Pe teritoriul Asiei Mici au existat din antichitate o serie de civilizaţii şi culturi care s-au succedat: Imp. Hitit (XVIII-XII î. Hr.); regatul Frigiei şi al Lydiei (sec. VIII-VI î. Hr.); colonii greceşti, înfloritoare în zona litorală. În 546 î. Hr. Asia Mică este ocupată de perşi; în 333 de Alexandru cel Mare. În sec. II î. Hr. face parte din Imp. Roman; din 395, provincie bizantină. Turcii selgiucizi vin în sec. XI-XIII şi apoi s:1nt supuşi de mongoli apoi de turcii otomani. În 1453, după nouă decenii de civilizaţie bizantină, Mahomed II cucereşte Con­stantinopolul (care se va numi Istambul - cap. Imp. Otoman) dată la care statul otoman devine Imp. Otoman. În sec. XVI, Imp. Otoman, în apogeul puterii cuprinde: Anatolia, zona Dunăreană-Balcanică, hanatul Crimeii, Orientul Apropiat, nordul Africii. După asediul eşuat al Vienii (1683) T. are im­portante pierderi terit. Rusia devine adversară. Sec. XIX şi XX imperiul decade; primele se eliberează pop. din Balcani, în afara Traciei de est (Turcia europeană). Revoluţia „junilor turci" impune o Constituţie liberală (1908). După primul război mondial, T. pierde şi ultimele terit. din lumea arabă (din Orientul Apropiat şi Pen. Arabia). Se ridică în fruntea mişcării de eliberare naţională Mustafa Kemal. Turcia învinge în războiul greco-turc (1919-1922); prin tratatul de la Lau­sanne (1923) obţine revizuirea clauzelor Tratatului de pace de la Sevres (1920) şi rămâne cu terit. de astăzi. La 29 octombrie 2923 se desfiinţează sultanatul şi T. este proclamată republică. Preşedintele M. Kemal Ataturk (1923-1938) iniţiază un pro­gram de modernizare a vieţii economice, sociale şi politice; se separă statul de religie, se introduce un sistem juridic vest-eu­ropean, se adoptă alfabetul latin, se proclamă egalitatea în drepturi a femeii şi a bărbatului; crearea unei industrii naţio­nale. T. are o politică de neutralitate şi bună înţelegere cu toate statele. În 1934 T., România, Grecia şi Jugoslavia sem­nează pactul Înţelegerii Balcanice. În timpul celui de al doilea război. mondial T. rămâne neutră; în 1945 declară formal război Germaniei şi Japoniei. În 1952, T. devine membră NATO; din 1963, membru asociat CEE. După 1946 se intro­duce sistemul multipartit. În 1960, lovitură de stat militară; în 1961 se revine la guvernarea civilă. În deceniul opt răbuf­nesc conflicte religioase şi interetnice. În 1974 ca putere garantă a Ciprului, intervine cu armată (în urma loviturii de stat din Cipru) şi ocupă partea de NE a ins., declarând-o uni­lateral „stat autonom şi federat turc al Ciprului”, grecii din această zonă fiind obligaţi să emigreze. În 1980 lovitură de stat militară, puterea este preluată de armată, Parlamentul di­zolvat şi activitatea partidelor politice interzisă; puternice agitaţii ale marxiştilor, ale integriştilor islamici şi ale sepa­ratiştilor kurzi. În 1983 alegeri legislative; se revine la un guvern civil. După 1983, partidele politice sunt repuse m drep­turi. Relaţiile cu Grecia sunt viciate de disputa delimitării platoului continental şi a spaţiului aerian al Mării Egee. După 1991 rebeliunea kurzilor se intensifică. După 1993 Tur­cia duce o politică fermă faţă de radicalizarea rebeliunii kurde. După 1994, islamismul începe să se insinueze tot mai mult în viaţa politică. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1982. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte, de Adunarea Naţională şi de Consiliul Prezidenţial; cea executivă de preşedinte şi de un cabinet numit de preşe­dinte, ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.

Tunisia

Denumirea oficială: Republica Tunisiană

Capitala: Tunis (600.000 loc.)

Limba oficială: araba; limbi vorbite: franceza, berbera, italiana.

Suprafaţa: 164.000 km2 

Locuitori: 9 mil. (55 loc./km2)

Religia: islamismul sunit (religie de stat 99%), catolicism, mozaism

Moneda: dinarul tunisian

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 1 iunie

Geografia: T. este aşezată în nordul Africii, la Marea Mediterană. Li­mite: Marea Medidterană (N şi E), Libia (SE), Algeria (V). G. fizică: T. are o coastă accidentată la Marea Mediterană, punctul extrem nordic (şi al continentului) fiind Cap Blanc. Fâşia de coastă din SE constituie câmpia Sahel, mare grânar. În N, prelungirea Munţilor Atlas: Munţii Tbessa (vf. Chambi 1544 m). Centrul şi sudul sunt cuprinse de platouri (1000-1300 m alt.) şi de câmpii stepice şi deşertice (S). Platoul coboară spre chott-uri (lacuri), zăcămintele de fosfaţi şi dunele Saharei. Apa principală, care deschide o vale largă, este Medjerta. Multe cursuri de apă nu sunt permanente. Clima: este mediteraneană în partea nordică a teritoriului, cu veri calde şi ierni blânde; precipitaţii frecvente. Tem­peratura medie anuală este de 12°C (ianuarie), 26°C (iulie). Precipitaţiile în munţii din N, cca. 610 mm/an; în NE şi centru, 410-610 mm/an spre S, sub 100 mm/an (Gafsa). În interior clima este de tip continental, cu mari diferenţe. Floră şi faună: Zona nordică muntoasă şi de coastă este împădurită, 6% din teritoriu (stejar, pin, plută); pe podiş, vegetaţie de stepă; în deşert, vegetaţie xerofită sau lipsă. Faună specifică unei zone mediteraneene. Populaţia: arabi 94%, berberi, europeni. Concentrarea max. în N, în zona muntoasă cu climat bun. Peste 35% din pop. activă, agricultori; păstori (păşunile ocupă 23% din terit.). Rata natalităţii: 23‰; mortalitatea: 5,8‰. Pop. urbană: 57%. Resurse şi economie: Baza este agricultura; zona de nord este grânarul T. Pe coastă, culturi de: citrice, măslini, cur­mali, viţă de vie, legume Resurse min.: fosfaţi, petrol, gaze naturale. Industrie dezvoltată: petrochirnie, textile, turism. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, autovehicule; aeroport la Tunis. Oraşe: Cele mai importante, pe ţărmul Mediteranei: Bi­zerta (N, port), Sussa, Sfax (port), Gabes (E). Istoria: În sec. IX î. Hr., fenicienii fondează Utica şi Cartagina. În 146 î. Hr. Cartatgina este distrusă şi terit. devine provincie romană. Cunoaşte o mare dezvoltare între 193-235 d. Hr., sub domnia Severilor. În sec. III-IV înfloreşte creştinismul. Între 429-533, vandalii ocupă ţara. În 533, imperiul romano-­bizantin cucereşte regiunea Cartagina. Între 669-705 arabii cuceresc ţara şi fondează Kalrouan-ul (670), de unde gu­vernează omeiazii. Berberii autohtoni sunt convertiţi la islam. Din sec. XIV, T. face parte din Imperiul Otoman; centru al pirateriei din Mediterana. Beii din T. au o independenţă vir­tuală. În 1881 T. devine protectorat francez. În 1995, obţine autonomia internă, iar în 1956 îşi proclamă independenţa de stat (şeful statului fiind un bei). În 1957 este abolită monarhia şi proclamată republica. În 1963, Franţa evacuează Bizerta. În 1975 Bourguiba se proclamă preşedinte pe viaţă, dar este răsturnat în 1987. În 1979 T. devine reşedinţa Ligii Arabe. Din 1983, oficial, multipartitism. În 1987 guvernul are de făcut faţă ridicării islamismului, iar din 1991 se intensifică mişcarea fundamentalistă islamică şi politica represivă a gu­vernului. În 1994, alegeri legislative: Partidul Adunarea Con­stituţională Democratică are cvasi-monopolul. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1959. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi Adunarea Naţională; cea executivă de un cabinet numit de preşedinte. Multipartitism.

Trinidad-Tobago

Denumirea oficială: Republica Trinidad-Tobago 

Capitala: Port of Spaine (159.000 loc.)

Limba oficială: engleza 

Suprafaţa: 5128 km2

Locuitori: 1,32 mil. (257 loc./km2)

Religia: creştinism 55%, hinduism 25%, islamism 

Moneda: dolarul Trinidad-Tobago

Forma de guvernământ: republică 

­Ziua naţională: 31 august 

Geografie: Statul T-T. este aşezat în America Centrală insulară, în extremul sudic al arh. Antilele Mici. G. Fizică: Terit. Este compus din două insule: Insula Trinidad (4828 km2), de formă relativ triunghiulară, şi ins. Tobago (300 km2). Ins. Trinidad este despărţită de Venezuela prin Golful Paria. Trei lanţuri muntoase, care formează continuarea Cordillerei venezuelene tra­versează ţara; cel din N, orientat de la E la V, are vârful cel mai înalt: Cerro Aripo, 940 m alt.; lanţul central, cu Muntele Tamama (308 m) şi lanţul sudic, orientat de la E la V, cu Muntele Trinidad (304 m). Între munţii din nord şi lanţul central este un relief plat; la S de lanţul central prezintă ondulaţii. Râul cel mai important este Rio Caroni. În SV, Lacul Pitch, inepuizabilă sursă de asfalt. Clima: este tropical-oceanică; temp. medie anuală 27°C; precipitaţii foarte bogate. Floră şi faună: Pădurea tropicală cu esenţe preţioase acoperă cca. 45% din terit.; savană. Faună bogată mai ales în păsări. Populaţia: este formată din negri 40%, amerindieni 40%, mulatri 15%, metişi, chinezi, europeni. Concen­trarea max. a pop. (69%) în ins. Trinidad. Rata nata­lităţii: 19‰; a mortalităţii: 6‰. Pop. urbană: 69%. Resurse şi economie: Economie prosperă. Resursele ­cheie sunt: petrolul şi gazele naturale (zăcăminte im­portate în S ins. Trinidad şi în Golful Paria); turismul. Se cultivă: trestie de zahăr, banane, nuci de cocos, citrice, cacao. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, căi rutiere; autovehicule; flotă comercială. Aeroport la Port of Spain. Oraşe: San Fernando, Arima, Scarborough. Istoria: Locuitorii vechi erau araucanii şi indienii caraibieni: Ins. Trinidad şi Tobago au fost descoperite de Columb în 1498. Trinidadul a fost colonizat de spanioli în 1532; disputat de francezi şi olandezi (sec. XVII-XVIII) până ce va fi cedat britanicilor, devenind colonie britanică în 1802; Tobago în 1814. Trinidad şi Tobago sunt integrate în 1888, sub aceeaşi ad­ministraţie. La 31 august 1962 Trinidad-Tobago îşi proclamă independenţa în cadrul Commonwealth-ului. Din 2976; repu­blică. În 1990 o lovitură de stat eşuată. Statul: este republică parlamentară, conform Consti­tuţiei intrate în vigoare în 1976. Puterea legislativă este exercitată de parlament (Senat şi Camera Reprezen­tanţilor); cea executivă de preşedinte şi de un cabinet format ca urmare a alegerilor legislative. Şeful statului: preşedintele. Multipartitism.

Tonga

Denumirea oficială: Regatul Tonga 

Capitala: Nuku'alofa (32000 loc.) 

Limba oficială: engleza şi tongana 

Suprafaţa: 700 km

Locuitori: 99.000 (141 loc./km2)

Religia: protestantism 70%, catolicism 15% Moneda: pa’anga

Forma de guvernământ: regat 

Ziua naţională: 4 iulie

Geografie: Statul T. este aşezat în Pacificul de sud-vest, la cca. 2000 km nord-est de Noua Zeelandă. G. fizică: Un arh. format din cca. 170 insule, peste jumătate din ele fiind locuite. Mai importante: Tongatapu (257 km2), în care se află capitala, Vava'u (190 km2), Eua (170 km2), Ha’abai (68 km2). Lanţul vulcanic din E este sub ocean şi pe el s-a dezvoltat un recif de corali; lanţul vulcanic din V se înalţă până la 1000 m. Climă: tropicală, cu precipitaţii bogate 2000-2200 mm/an. Uragane pustiitoare. Floră şi faună: Pădurile tropicale, în mare parte tăiate, acoperă 10% din terit. Faună corespunzătoare. Populaţia: este formată din polinezieni, metişi, europeni. Concentrarea max. a pop. în ins. Tongatapu. Rata nata­lităţii: 30‰; a mortalităţii: 7‰. Rata pop. urbane: 41%. Resurse şi economie: Econ. bazată pe culturi: vanilie, nuci de cocos, copra, citrice, banane, batate, legume, ma­nioc. Turismul şi veniturile trimise de emigranţi consti­tuie sursă de devize. Transporturi şi comunicaţii: autovehicule. Oraşe: Neiafu, Mu'a. Istoria: În mileniul 1 d. Hr. era locuit de triburi polineziene. În 1643 exploratorul Abel Tasmun vizitează arh. T.; James Cook în 1773 şi 1774. După 1820 pop. este convertită la creştinism de către misionari metodişti. Regele George Tupou 1 (1845-1893) uneşte insulele într-un regat, Regatul T. care în 1900 re­cunoaşte protectoratul Marii Britanii. În 1970 devine inde­pendent: Face parte din Commonwealth. Statul: este monarhie constituţională, regat ereditar, con­form Constituţiei din 1975. Puterea legislativă este exerci­tată de Adunarea Legislativă; cea executivă, de rege, de un Consiliu Privat şi de un cabinet numit de rege. Nu există partide politice.

Togo

Denumirea ofi­cială: Republica Togoleză

Capitala: Lome (500.000 loc.) 

Limba oficială: franceza 

Suprafaţa: 56.600 km2

Locuitori: 4,26 mil. (63 loc./km2) 

Religia: animism 55%, creştinism 20%, islamism 15%

Moneda: francul CFA

Forma de gu­vernământ: repu­blică

Ziua naţională: 27 aprilie

Geografia: T. este aşezat în vestul Africii, în Golful Guineei. Limite: Burkina Fasso (N), Benin (E), Oc.­Atlantic (S), Ghana (V). G. fizică: T. este o fâşie lungă de 550 km, între Ghana şi Benin, şi lată de cca. 80 km la ţărmul atlantic. Nici un port natural; recife. Pe coastă, o zonă lagunară, mlăştinoasă. Ţară muntoasă. Masivele Atakora (1000 m) şi Togo (1020 m), care o străbat de la SV la NE, domină podişul. La NE, un podiş de 180-300 m. Cursuri de apă scurte, vijelioase: Mono, care irigă partea de E. Clima: este tropicală, cu un anotimp ploios şi unul secetos, deşi T. este situat într-o zonă subecuatorială. Temperatu­ra: 22°-33°C, la N de munţii Tongo, şi 21°-29°C, la S de aceştia. Precipitaţiile: în N, 1140 mm/an, în S, 560 mm/an, în munţii Togo 1520 mm/an. Floră şi faună: Pe podiş, savană; în munţi, păduri de teck; pe câmpie, palmieri. Zone forestiere cu mangrove, în zonele calde şi umede. Populaţia: negri sudanezi, cu grupul predominant ewe, grupuri hamitice, pigmei în N. Zona litorală concentrează peste 40% din pop. Rata natalităţii: 41,8‰ mortalitatea: 11,4‰. Pop. urbană: 30%. Resurse şi economie: T. îşi asigură consumul prin dez­voltarea diversificată a industriei şi prin existenţa acestui sector privatizat de peste 15 ani. Lome este port de tran­zit pentru ţările vecine fără ieşire la mare Se cultivă: mei, sorg, porumb, manioc, orez, batate. Export: fosfaţi (peste 25% din totalul exportului), cafea, cacao, nuci şi ulei de cocos, arahide de pământ, bumbac, diamante. Are potenţial hidroenergetic. Transporturi şi comunicaţii: şosele, sistem de căi ferate, vehicule Aeroport la Lome. Oraşe: Sokode (N), Atakpame, Palime (centru-sud). Istoria: În evul mediu terit. T. era locuit în N de populaţii hamitice, în S, de negri bantu, dispus în mici regate. În 1481 por­tughezii explorează coasta, apoi, în sec. XVI, danezii. Sosesc misionari portughezi. T. devine protectorat al Danemarcei. Se face un comerţ intens cu sclavi. În 1884 T. devine colonie germană. În sec. XIX, comerţul cu sclavi ia sfârşit, începe comerţul cu ulei de cocos. În timpul primului război mondial, T. este ocupat de Franţa. (E) şi Marea Britanic (V). Acestea primesc, în 1922, din partea Ligii Naţiunilor, apoi, în 1946 din partea ONU, mandat de administrare. Între 1956-1957 nordul terit. britanic este alipit Coastei de Aur, care devine statul independent Ghana, iar restul ţării devine republică autonomă, iar în 1960, independentă. Lovituri de stat după 1963. Din 1967, partid unic. În 1991, tensiuni politice care duc la acceptarea multipartitismului. Alegerile electorale din 1994 sunt câştigate de opoziţie. Statul: este republică prezidenţială. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte; ceea executivă de un cabinet numit de preşedinte. Multipartitism. 

Thailanda (vechiul Siam)

Denumirea oficială: Regatul Thailandei (Muang Thai) 

Capitala: Bangkok (5,9 mil. loc.) 

Limba oficială: thai

Suprafaţa: 514.000 km2 

Locuitori: 59,41 mil. (116 loc. / km2). 

Religia: budism (himayana) 90%; islamism 4%; hinduism, creşti­nism (catolicism) 

Moneda: baht-ul 

Forma de gu­vernământ: regat 

Ziua naţională: 5 decembrie

Geografie: T. este aşezată în Asia de Sud-Est, în Peninsula Indochina. Limite: Myanmar (V şi NV), Laos (E), Cambodgia, G. Siam (Thailandei), Malaysia (S). G. fizică: Teritoriul T. ocupă o parte din Pen. Indochina, în G. Thailandei (Siam) din Marea Chinei de Sud. În centru, câmpia aluvionară (sub 50 m) a râului Chao Phra­ya/Menam (1.326 km) înconjurată de munţii cei mai înalţi în NV (Inthanon, 2.595 m). Tot în N. T., între fl. Salween şi fl. Mekong, este o regiune cu văi adânci (300 m) şi lanţuri de munţi care merg de la N la S. În E terit., este Platoul Korat, de gresie, o reg. joasă (sub 200 m), inospitalieră, cu excepţia unei câmpii înguste aluvionare a fl. Mekong, şi a afluenţilor săi. Munţii din S pen. Malacca (Tenasserim} sunt sub 1000 m. Ape: fl. Menam (1.326 km navigabili) care drenează câmpia aluvionară centrală, produce inun­daţii periodice; o reţea de irigaţii; la vărsarea în G. Thai­landei este cap. Bangkok; fl. Mekong la graniţa cu Laosul. Clima: este tropicală şi subtropicală-musonică. Temp. medie anuală la Bangkok 25°C în decembrie şi 30°C în aprilie. Precipitaţiile: în N şi în centru, 1.270 mm/an; în delta Chao Phraya (Menamul), 1.010-1.270 mm/an; la Bangkok, 1.240 mm/an; în bazinul estic, 380 mm/an; în S, (istmul Kra) 3.300 mm/an. Floră şi faună: Păduri 60% din teritoriu (păduri tropicale şi tropical-umede) cu esenţe de lemn preţios (teck, santal), cu preponderenţă în Ş. În Pod. Korat, savană. Reg. de nord, muntoasă, este acoperită de păduri cu esenţe de lemn tare; în S, cu păduri umede. Fauna este bogată: tigrii, leoparzi, elefanţi, bivoli sălbatici, maimuţe, şopârle, şerpi (pitoni, cobre), crocodili, păsări. Populaţia: este formată 90% din thai, chinezi, malaezi, cambodgieni etc. Concentrarea max. a pop. în câmpia centrală, unde se cultivă orezul (hrana principală), în zona Bangkok din zona deltei Menamului. Rata natalităţii: 79,2‰; a mortalităţii: 7‰. Pop. urbană: 20%. Resurse şi economie: O economie dinamică; produce cir­cuite integrate pentru electronică, asamblează automo­bile; industrii prelucrătoare: textilă (bumbac, tradiţională), agro-alimentară (uleiuri vegetale, zahăr). Printre primii producători şi exportatori mondiali la orez, hevea (cau­ciuc natural), ananas, zahăr (trestie de zahăr), manioc, iută; lemn de esenţă preţioasă. Alte culturi: copra, arahide de pământ, fasole, fructe. Pescuitul şi turismul aduc veni­turi notabile. Cheltuieli militare însemnate. Transporturi şi comunicaţii: Un complex de căi ferate şi autostrăzi; flotă comercială. Aeroport la Bangkok şi la Chiangmai. Un canal navigabil de 156 km, care să tra­verseze sudul peninsulei legând Oc. Indian cu G. Thai­landei, a început să fie construit în 1889, ca să uşureze schimbul comercial. Oraşe: Nakhon Ratsima, Thonburi, Udon, Thani, Chiang­mai. Există 9 universităţi; cea mai veche: Chulalongkorn Bangkok (1917). Istoria: Tiburile khmere locuiau în T. în sec. I. d. Hr. Triburile thai, coboară din Yunnan în văi şi întemeiază câteva regate inde­pendente dintre care se ridică în sec. XIII regatul Sukhothai (Siam); în sec. XIV-XV regatul Ayutthaya supune regatul Sukhothai, devenind o mare putere în Asia de Sud-Est. În sec. XVI încep comerţul cu portughezii (1511), înlocuiţi de olan­dezi, britanici şi francezi (sec. XVII). În 1688 o lovitură de stat; T. este scoasă de sub influenţele străine. Luptă continuu cu Birmania (Myarnnar) şi cu Cambodgia până în sec. XIX. Duce o politică elastică, evitând să devină colonie franceză sau engleză. Singurul stat din Asia de Sud Est care nu a devenit colonie. În 1767 regatul Ayutthaya (cu capitala în oraşul omonim) este distrus de către Birmania; capitala se mută la, Bangkok. În sec. XIX T. se deschide iar influenţelor străine; se introduc reforme care modernizează statul în pragul sec. XX. În 1932 devine monarhie constituţională, printr-o lovitură de stat. În 1939 ia numele de T. În 1941-1944 este aliată cu Japonia. După război, multe lovituri de stat. În 19â1 se rein­staurează Constituţia din 1932. Din 1954, Bangkok-ul este sediul SEATO până în 1975. Din 1957 T. este dominată de militari. După 1962 Marea Britanie, Australia şi SUA ajută Thailanda împotriva infiltrării comunismului din Laos. Din 1967 gherile de luptători chinezi controlează câteva provincii. În 1976 armata ia conducerea. După 1979, refugiaţii din Cambodgia (invadată de Vietnam) sunt numeroşi. În 1991 o ­nouă lovitură de stat militară. În 1992, manifestările de opoziţie la regimul militar sunt violent reprimate; urmează o revizuire a Constituţiei care reduce rolul militarilor în viaţa politică. Este numit un prim-ministru din partea partidului democrat, în urma alegerilor legislative. Statul: este monarhie constituţională, regat ereditar potrivit Constituţiei din 1991. Puterea legislativă este exercitată de rege şi de Adunarea Naţională (Senat şi Camera Reprezentanţilor); cea executivă de rege, de Con­siliul Privat şi de Consiliul de Miniştri numit de suveran, ca rezultat al alegerilor legislative. Regim în curs de de­mocratizare. Multipartitism.

TERITORII DEPENDENTE

 TERITORII  DEPENDENTE 

Africa de Nord spaniolă: la S de Gibraltar, pe coasta marocană;  32 km2, 140.000 loc. Administrată de un delegat al guvernului  spaniol.

Anguilla: în M. Caraibelor, în America Centrală insulară; 96  km , 8.000 loc. Terit. autonom asociat cu Marea Britanie. Puterea  legislativă este exercitată de un guvernator, numit de regina  Marii Britanii şi de Camera Adunării; cea executivă de guver­nator şi un Consiliu Executiv.

Antilele Olandeze: în Antilele Mici, grup insular de 800 km2,  191.000 loc. Terit. autonom ce aparţine Regatului Ţărilor de Jos,  care răspunde de apărare şi de politica externă.

Aruba: în Antilele Olandeze, în America Centrală (în insulele  de Sub Vânt şi în Insulele Vântului), 193 km2, 66.000 loc. Puterea  este exercitată de un guvernator, numit de regina Marii Britanii  şi de Statele A.; cea executivă de Consiliul de Miniştri.

Ascension: în Atlanticul de Sud, la peste 1000 km de ins. Sf.  Elena. Administraţia insulei este numită de guvernatorul bri­tanic al ins. Sf. Elena.

Ashmore şi Cartier: ins. în Oc. Indian, 3,2 km2, nelocuite. Sub  autoritatea Australiei; guvernul australian le administrează.  Bermude: arh. în Oc. Atlanic (peste 350 ins.): 53,5 km2, 61.000  loc. Autonomie internă. Puterea legislativă este exercitată de un guvernator, numit de regina Marii Britanii şi de parlament  (Senat şi Camera Adunării); cea executivă de un guvernator şi  de Consiljul Executiv.

Bouvet: în Atlanticul de Sud, la 2500 km de Capul Bunei Spe­ranţe (cea mai izolată de pe glob); 58 km2, nelocuită. Este parte  integrantă a Norvegiei, administrat de Ministerul de Justiţie al  Norvegiei.

Cantor şi Enderbury: ins. coraligene în Pacificul Central; 18  km2, nelocuite. Condominion anglo-american. 

Cayman, Insulele: ins. coraligene în Marea Caraibelor; 259 km2; 27.000 loc. Terit. de sine stătător. Puterea legislativă este exerci­tată de un guvernator, numit de regina Marii Britanii şi de Con­siliul Legislativ; cea executivă de Consiliul .Executiv condus de  guvernator.

Christmas: ins. în Oc. Indian, la 350 km de ins. Java; 135 km2,  1230 loc. Terit. extern al Australiei. Puterea legislativă şi execu­tivă sunt exercitate de administraţia numită de guvernatorul ge­neral din partea Australiei.

Clipperton: Atol în Oc. Pacific Central, la 1125 km de ţărmul Mexicului; 1,6 km2, nelocuit, depinde administrativ de Polinezia Franceză.

Cocos: Atoli în Oc. Indian, la 1100 km de SV Indoneziei, 14;2 km2, 607 loc. Terit. extern al Australiei (membru în Uniunea Australiană). Puterea legislativă şi executivă sunt exercitate de administraţia numită de guvernatorul general al Australiei. 

Cook: 15 insule în Oc. Pacific Central, la 1600 km NV de Noua Zeelandă. Terit. autonom, în asociaţie liberă cu Noua Zeelandă. Puterea legislativă este exercitată de Cameră; cea executivă de reprezentanţi ai Marii Britanii, guvernatorul Noii Zeelande şi de un cabinet.

Falkland/Maldive: Arh. în Atlanticul de Sud, la 480 km E de Str. Magelan; 12.170 km2, 2050 loc: Terit. sub suveranitatea Marii Britanii. Puterea legislativă este exercitată de un guvernator numit de regina Marii Britanii şi de Consiliul Legislativ; cea exe­cutivă de Consiliul Executiv condus de guvernator.

Feroe: Arh. în Atlanticul de Nord, la 380 km N de Scoţia; 1399 km2, 47.840 loc. Terit. este parte a Regatului Danemarcei. Pu­terea legislativă este exercitată de Parlamentul Danemarcei şi de parlamentul propriu; cea executivă de un Înalt Comisar, numit de guvernatorul danez şi de un cabinet.

Georgia de Sud: Grup de insule în S Oc. Atlantic; 3756 km2; nu este locuit permanent. Terit. este administrat de guvernatorul ins. Falkland.

Gibraltar: Terit. în SV Europei; 5,86 km2, 31.000 loc. plus mili­tarii. Conform Constituţiei din 1969, terit, aparţine Coroanei Bri­tanice. Puterea legislativă este exercitată de un guvernator numit de regina Marii Britanii.

Groenlanda: Cea mai mare insulă de pe g-lob, în Atlanticul de Nord; 21.175.690 km2, 55558 loc. Terit. cu autonomie internă, în asociaţie liberă cu Regatul Danemarcei. Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Danemarcei şi de parlamentul pro­priu; cea executivă de un Înalt Comisar numit de guvernul danez ş i de un Cabinet.

Gaudelupa: Insule în arh. Antilelor Mici în Oc. Atlantic (Marea Caraibelor); 1779 km2, 387.000 loc. Departamentul de peste mări şi parte integrantă a Franţei (departament al Republicii franceze). Puterea legislativă este exercitată de parlamentul francez (Adunarea Naţională şi Senatul) şi de parlamentul pro­priu al G. (Consiliul Regional); cea executivă de un prefect şi de Consilul General.

Guam: Insula cea mai mare din arh. Marianelor, în V Oc. Paci­fic: 549 km2, 119.000 loc. Terit. neîncorporat SUA, dar adminis­trat de Departamentul de Interne al SUA. Puterea legislativă exercitată de guvernator şi de Consiliul Legislativ; cea exe­cuţivă de un Consiliu Executiv condus de guvernator.

Guyana Franceză: Terit. pe coasta de NE a Americii de Sud, cu faţa la Oc. Atlantic; 91.000 km2, 114.700 loc. Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Franţei (Adunarea Naţională şi Senatul) şi de parlamentul propriu; cea executivă de prefect şi Consiliul General.

Heard şi McDonald: Insule în Oc. Indian în SE Chinei; 370 km2, locuit permanent. Terit. administrat direct de guvernul Aus­traliei.

Howland, Jarvis şi Baker: Terit. format din 3 insule în Pacificul Central, nelocuite permanenţ. Administrat de Serviciul pentru Pescuit şi Prezervarea Naturii a guvernului american.

Jan Mayen: Insulă în Oc. Arctic, în Marea Groenlandei; 380 km2, cca 30 loc. Terit. administrat de un comandant militar numit de guvernul norvegian.

Johnston: Atol în Pacificul Central, la 1130 km SV de arh. Hawaii. Terit. neîncorporat în SUA; administrat de Agenţia Nu­cleară de Apărare a SUA.

Kingman Reef: Recif coraligen în Pacificul Central, la 1660 km S de Honolulu (arh. Hawaii). Terit. adrninistrat de Departamen­tul Apărării al SUA.

Macao: Terit. cuprinde: pen. Fo Shan, insulele Taipa şi Coloane, la 65 km de Hong Kong. „Terit. Special” al Portugaliei, cu largă autonomie internă, va deveni la 20 decembrie 1999 o reg. spe­cială a Chinei; cu o largă autonomie. Puterea legislativă este exercitată de un guvernator, numit de preşedintele Portugaliei şi de Adunarea Legislativă; cea executivă de un cabinet condus de guvernator.

Man, Insula: Ins. în arh. Britanic, în Marea Irlandei; 588 km2, 70.000 loc. Terit. autonom, aparţinând Coroanei Marii Britanii, care răspunde pentru apărare şi politica externă. Puterea legislativă este exercitată de un parlament bicameral; cea executivă de un guvernator numit de regina Marii Britanii şi de Consiliul : Executiv.

Mariane de Nord: Insulele Mariane, fără ins. Guam, în Oc. Pacific Central, în N. Microneziei; 470 km2, 21.800 loc. Stat liber: asociat cu SUA. Puterea legislativă este exercitată de un parla­ment bicameral; cea executivă de un cabinet numit de un guvernator ales prin vot direct.

Marion: Ins. în SV Oc. Indian, la 1920 km SE de Capetown; 388 km2, nelocuit. Africa de Sud are în M. o bază meteorologică. 

Martinica: Insulă din arh. Antilelor Mici, în Marea Caraibelor; 1.102 km2, 364.000 loc. Terit. este departament de peste mări; parte integrantă a Franţei. Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Franţei (Adunarea Naţională şi Senatul) şi de un parlament propriu (Consiliul Regional); cea executivă de pre­fect şi de Consiliul General.

Mayotte: Insulă din S arh. Comorelor şi la N Canalului Mozam­bic, cu alte 18 insuliţe, în Oc. Indian; 375 km2, 73.900 loc. M. esţe „colectivitate teritorială în interiorul Republicii Franceze”. Pu­terea legislativă este exercitată de Parlamentul Franţei (Adunarea Naţională şi Senat); cea executivă de prefect şi de Consiliul General.

Mării de Coral, Insulele: Insule coraligene în Oc. Pacific de Sud, la E de Marea Barieră de Corali; 5 km2, nelocuită perma­nent. Terit. Uniunii Australiene. Puterea legislativă şi cea exe­cutivă sunt exercitate de guvernatorul general al Australiei, prin cabinetul australian.

Midway: Atol din Pacificul Central, la cca. 1900 km NV de Hawaii; 5,2 km2, 2220 loc. Terit. administrat de Departamentul Marinei al SUA.

Montserrat: Insulă în Marea Caraibelor, face parte din Insulele de Sub Vânt, din arh. Antilelor Mici. Terit. colonial britanic. Pu­terea legislativă este exercitată de un guvernator, numit de regi­na Marii Britanii şi de Consiliul Legislativ; cea executivă de un consiliu Executiv condus de guvernator.

Navassa: Însulă în arh. Antilelor Mari, în Marea Caraibelor; 5,15 km2, nelocuit permanent. Niue: Un atol în Pacificul de Sud, la 653 km E de Samoa; 262,65 km2, 3000 loc. Terit. autonom, în liberă asociaţie cu Noua Zee­landă. Puterea legislativă este exercitată de Adunare; cea execu­tivă de reprezentantul Noii Zeelande şi de un cabient.

Norfolk: Ins. în Pacificul de Sud, între Noua Caledonie şi Noua Zeelandă; 36,26 km2, 2370 loc. Terit. extern al Australiei, cu o largă autonomie internă. Puterea legislativă este exercitată de Adunarea Legislativă; cea executivă de un administrator numit de guvernatorul general al Australiei şi de Consiliul Executiv. 

Normande, Insulele: Arh. în S Mării Mânecii, în largul pen. franceze Contentin (ins. Jersey, Guernsey ş.a.). Terit. autonome, aparţinând Coroanei Britanice. Puterea legislativă este exerci­tată de un guvernator, numit de regina Marii Britanii şi de Adunarea Statelor; cea executivă de guvernator ş i de Comitetele numite de Adunare.

Noua Caledonie: Arh. în SV Oc. Pacific, Melanezia, la cca. 1300 km de Australia; 19.058 km2, 170.000 loc. Terit. de peste mări al , Franţei, cu tendinţă de a deveni liberă. Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Franţei (Adunarea Naţională şi Senat) şi de un parlament propriu în Congresul Teritorial cea executivă de un Consiliu de Guvernământ condus de un Înalt Comi­sar numit de guvernul francez.

Palmyra: Ins. coraligenă în Oc. Pacific Central; 1,2 km2, ne­locuită. Terit. neîncorporat de SUA, administrat de Departa­mentul Interne. 

Petru I/Peter I: Ins. în Oc. Pacific, în apele antarctice; 249,2 km2, nelocuită. Terit. administrat de Ministerul de Justiţie al Nor­vegiei.

Pitcairn, Insulele: Insule în S Oc. Pacific; 37,50 km2, 66 loc. (numai ins. P. este locuită). Colonie britanică. Puterea legisla­tivă şi cea executivă sunt exercitate de guvernator (care este şi Înalt Comisar în Noua Zeelandă) şi de Consiliul Insulelor). 

Polinezia Franceză: 5 arh. de 150 insule şi insuliţe în partea cen­tral-sudică a Oc. Pacific; 4000 km2, 212.000 loc. (Ins. Tahiti, Ins. Marchize etc.) Puterea legislativă este exercitată de Adunare Teritorială; cea executivă de consiliul de Miniştri condus de un Înalt Comisar numit de guvernul francez.

Prinţul Eduard: Ins. în Oc. Indian, în apele antarctice; 55 km2, nelocuită. Terit. anexat de Africa de Sud. 

Puerto Rico (Uniunea Porto Rico): Terit. din America Centrală insulară; 8897 km2, 3.599.000 loc.; stat liber asociat cu SUA. Pu­terea legislativă este exercitată de un guvernator ales prin vot direct şi de Adunare Legislativă; cea executivă de un cabinet numit şi condus de guvernator.

Reunion: Ins. în arh. Mascarene din Oc. Indian; 2510 km2, 608.000 loc. Departament de peste mări, parte integrantă a Franţei. Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Franţei (Adunarea Naţională şi Senatul) şi de un parlament pro­priu (Consiliul Regional); cea executivă de un prefect şi de Con­siliul General.

Ross: Terit. în Antarctica, 730.000 km2 (pe continent şi în spaţiul îngheţat al oceanului), nelocuit permanent. Terit. este adminis­trat de Comitetul pentru Cercetări al Departamentului Ross, răspunzător faţă de guvernul neo zeelandez.

Sahara Occidentală: O parte din terit. Saharei, în NV Africii, de-a lungul Oc. Atlantic; 266.000 km2, 183.000 loc. Terit. este ad­ministrat de autorităţile marocane şi de Frontul POLISARIO. 

Saint-Pierre şi Miquelon: Grup de insule în Oc. Atlantic de Nord; 242 km2, 6392 loc. Terit. este departamentul de peste ţări şi parte integrantă a Franţei. Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Franţei (Adunarea Naţională şi Senatul); cea: executivă de prefect şi de Consiliul General.

Samoa Americană: Grup de insule în zona central-vestică a Oc: Pacific. 197 km2, 380.000 loc. Terit. administrat de Departamentul de Interne non-american. Puterea legislativă este exercitată de un guvernator, ales prin vot direct, şi de un parlament bicameral; cea executivă de un cabinet condus de guvernator. 

Sandwich de Sud: Terit. în Atlanticul de Sud, în apele antarc­tice; 311 km2, nelocuit. Posesiune engleză, dependentă a ins. Falkland/Malvine. Terit. este administrat de guvernatorul ins. Falkland.

Sfânta Elena: Insulă în Oc. Atlantic, la 1850 km V de ţărmul Africii; 121 km2, 6800 loc. Terit. este posesiune britanică. Puterea legislativă este exercitată de un guvernator numit de regina Marii Britanii şi de Consiliul Legislativ; cea executivă de Con­siliul Executiv, condus de un guvernator.

Svalbard: Terit. din Oc. Arctic; cuprinde arh. Spitsbergen şi In­sula Urşilor, la cca 600 km N de coasta nordică a Norvegiei. Terit. al Norvegiei, administrat de un guvernator.

Teritoriul Antarctic Australian: Terit. în Antarctica, spre Oc. In­dian; 6.402.000 km2, nelocuit permanent. Terit. este administrat de guvernul Australiei. 

Teritoriul Antarctic Britanic: Terit. în Antarctica; 382.500 km2, nelocuit permanent. Cuprinde: Ţara lui Graham, Shetland de Sus şi ins. Orkneys/Orcade de Sud. Terit. anexat de Marea Bri­tanie şi administrat de un comisar al ins. Falkland.

Teritoriile Australe şi Antarctice Franceze: Terit. în Oc. Indian şi Antarctica: ins. Saint Paul, Crozet, arh. Kerguelen şi Ţara Adelie 396.117 km2, nelocuit. Terit. de peste mări al Franţei. Pu­terea legislativă este exercitată de Parlamentul Franţei (Adunarea Naţională şi Senat); cea executivă de un administra­tor şi de Consiliul Consultativ.

Teritoriul Britanic din Oc. Indian: Terit. din V Oc. Indian, la S de Ins. Maldive: arh. Chagos (fără insula Aldabra, Descroches şi Farquhar, ce aparţin statului Seychelles): 60 km2; 2900 loc. Terit. este administrat de Ministerul de Externe al Marii Britanii. 

Timorul de Est: În SE Asiei, în arh. Sondelor Mici, în ins. Timor. Cuprinde jumătatea estică a ins. Timor şi câteva insule mai mici. Ocupată în 1975 de trupe indoneziene şi declarată unilateral în provincie a Indoneziei, decizie nerecunoscută de ONU. 

Tokelau, Insulele: Grup de 3 insule coraligene în Oc. Pacific, zona central-vestică; 210 km2 1800 loc. Terit. parte integrantă a Noii Zeelande. Puterea legislativă şi cea executivă este exerci­tată de Ministerul de Externe al Noii Zeelande, printr-un ad­ministrator numit.

Tristan da Cunha: Terit. în Atlanticul de Sud, la 2120 km SV de insula Sf. Elena; 104 km2, 300 loc.; anexat de Marea Britanie; este condus de un administrator numit de guvernatorul britanic din ins: Sf. Elena şi de un Consiliu.

Turks şi Caicos, Insulele: Terit. în Oc. Atlantic în SE arh. Ba­hamas din Marea Caraibelor; 430 km2, 13.000 locuitori; colonie britanică. Puterea legislativă este exercitată de un guvernator numit de regina Marii Britanii şi de Adunarea Legislativă; cea executivă de Consiliul Executiv condus de un guvernator.

Ţara Reginei Maud: Terit. în Antarctica, la S de paralela 60° lat. S; între 20° long. V şi 45° long. E; terit. nelocuit permanent. Declarat terit. dependent al Norvegiei; administrat de Minis­terul de justiţie al Norvegiei.

Virgine Americane, Insulele: Terit. în Marea Caraibelor (cca. 60 de insule) în arh. Antilele Mici. Terit. administrat de SUA. Pu­terea legislativă este exercitată de un guvernator numit de regi­na Marii Britanii şi de Consiliul Legislativ; cea executivă de Consiliul Executiv.

Wake, Insula: Terit. în Oc. Pacific Central: insule. coraligene, la 19°17’ lat. N şi 166°36' long. E. Terit. administrat de Departa­mentul Aviaţiei al SUA.

Wallis şi Furtuna: Terit. în Pacificul de Sud, la 300 km V de Samoa, la 13° lat S şi 178°05' long. E (câteva insule şi insuliţe); 255 km2, 18.000 loc. Terit. de peste mări al Franţei. Puterea legisla­tivă este exercitată de Parlamentul Franţei (Adunarea Naţională şi Senat); cea executivă de un administrator şi Consiliul Teri­torial.

Zona Canalului Panama: Terit. în America Centrală istmică. Canalul P., care leagă cele două oceane: Atlantic şi Pacific şi câte o fâşie de 8 km lăţime de ambele părţi ale Canalului. Terit. sub controlul SUA, care va înceta la 31 decembrie 1944, când va intra sub suveranitatea statului Panama. Puterea legislativă şi cea executivă sunt exercitate de un administrator numit de gu­vernul american şi de un consiliu ai cărui membri sunt desem­naţi, în mod egal, de SUA şi Panama.